IORDACHE: E ABSURD SA CHELTUIM MILIARDE DE LEI VECHI PENTRU UN TEREN DE SPORT INTR-UN SAT CU 251 DE LOCUITORI, DIN CARE 60% AU PESTE 50 DE ANI
Peste 2 miliarde lei vechi pentru un teren de sport cu gazon artificial, intr-un sat cu 251 de locuitori, dintre care 60% au peste 50 de ani. Este o investitie care in opinia consilierului judetean Stefan Catalin Iordache (PND) este “absurda”, avand in vedere ca nu prea are cine sa foloseasca acel teren care urmeaza a fi construit in satul Albina, comuna Tichilesti.
Iordache a facut acest comentariu astazi, in sedinta CJ Braila, cand s-a discutat proiectul de hotarare care viza asocierea CJ Braila cu Consiliul Local Tichilesti, pentru cofinantarea investitiei amintite, care va costa 229.699,02 lei cu TVA, suma din care CJ va achita 122.400 lei cu TVA, iar CL Tichilesti va acoperi 107.299,02 lei cu TVA.
Consilierul PND a declarat: “Satul Albina are 251 de locuitori care voteaza, are 12 elevi la scoala si 11 copii la gradinita. Pentru ce trebuie sa dam atatea miliarde de lei, pentru un teren pe care sa-l folosesca cine? Pentru ca din cei 251 locuitori, peste 60% au peste 50 de ani. Eu n-am nimic cu cei peste 50 de ani, ca si eu am 50 de ani, dar scuzati-ma, sa dam atatia bani pentru un teren cu gazon artificial doar pentru ca cineva vrea sa cheltuiasca niste bani mi se pare absurd”.
Proiectul a fost aprobat cu votul tuturor consilierilor prezenti, cu exceptia lui Iordache, care a votat impotriva.