Iugulescu: Uneori, pacientele se simt violate, cand personalul medical nu face decat sa urmeze procedura legala

P1100478

Managerul Spitalului Judetean Braila, Mihail Iugulescu, i-a indignat pe consilierii judeteni Emilia Meirosu (PSD) si Marian Sarbu (PNL), cand a declarat ca uneori, pacientele aduse la Spitalul Judetean reactioneaza exagerat, simtindu-se agresate si violate in cazuri in care, de fapt, personalul medical nu face decat sa urmeze procedura legala. Iugulescu a facut aceste comentarii in conditiile in care a fost intrebat despre asistentul medical care este acuzat de mai mult paciente ca le-ar fi drogat, dupa care le-ar fi violat sau le-ar fi supus la alt gen de agresiuni sexuale. In opinia managerului Spitalului Judetean, nu toate reclamatiile de viol sau de agresiune sexuala, depuse de paciente, sunt intemeiate: “Genul de reclamatie care vine la mine, director medical, este urmatoarea:  o pacienta sufera un accident rutier minor, dar cu  mica contuzie la frunte, soldata cu escoriatii. Intra in UPU si este supusa protocolului UPU pentru aceste situatii, pacientei i se prinde o linie venoasa, este dezbracata, i se scot dresurile, desuurile si i se pune o sonda urinara. Vine si face  reclamatie dupa asta, ca s-a simtit agresata si violata. Asta este legislatia, oamenii aia n-au fost vinovati, au facut ce scria in protocolul lor de actiune pentru un accident rutier!”.

La protestele celor doi consilieri, care i-au reprosat ca de fapt, cazul asistentului Milcu este cat se poate de grav si ca nu suporta comparatie cu situatia descrisa de el, Iugulescu a spus: “Eu vorbesc despre cazuri similare, care privite din anumite unghiuri, sunt exact acelasi lucru”.