JUDEȚUL BRĂILA, 11 MAI – 22 CAZURI CONFIRMATE POZITIV DE COVID-19 (TOATE VINDECATE), 256 PERSOANE ÎN IZOLARE ȘI 193 PERSOANE ÎN CARANTINĂ
Instituția Prefectului anunță că astăzi, 11 mai, la nivelul județului Brăila sunt monitorizate 256 de persoane aflate în izolare voluntară și 193 de persoane care se află în carantină instituționalizată. Alte 5233 de persoane au ieșit din autoizolare la încheierea celor 14 zile și 876 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată.
De asemenea, conform raportării DSP Brăila, de la începutul pandemiei și până în prezent, în județ s-au înregistrat 22 cazuri confirmate pozitiv de COVID-19, toate aceste persoane fiind declarate vindecate și externate, la această dată.
În acest week-end, polițiștii brăileni au acționat în sistem integrat alături de jandarmi, polițiști de frontieră, militari, polițiști locali și alte forțe ale M.A.I. Aceștia au fost prezenți în teren pentru prevenirea și combaterea criminalității și pentru a se asigura că cetățenii respectă prevederile legale, în contextul pandemiei de coronavirus.
Astfel, în perioada 08 – 10.05.2020 au fost executate 563 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, s-a verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor de deplasare în cazul a 1.725 de persoane și au fost supuse controalelor 79 de societăți comerciale pentru a se asigura suspendarea activității. În urma activităților desfășurate au fost aplicate 201 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 112.000 de lei, dintre acestea 9 au fost pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în conformitate din Ordonanța Militară nr. 3/2020.
Totodată, polițiștii brăileni au desfășurat și 12 acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost legitimate 1.307 persoane și oprite în trafic și verificate 1.050 de autovehicule, fiind aplicate 122 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 77.000 de lei.