JUDEȚUL BRĂILA, 21 AUGUST – 260 DE PACIENȚI CU COVID-19 INTERNAȚI, 17 CAZURI NOI

Potrivit informațiilor transmise de Direcția de Sănătate Publică și comunicate de purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, astăzi, 21 august, situația epidemiologică la nivelul județului era următoarea: de la începutul pandemiei de coronavirus au fost înregistrate în total 1378 de cazuri, dintre care 17 sunt cazuri noi. Pe de altă parte, din totalul celor 1378 de persoane amintite, 51 sunt pacienți transferati la Brăila din alte județe.

La această dată sunt internați în Brăila 260 de pacienți confirmați cu COVID-19.

Până astăzi s-au înregistrat la nivelul județului un număr total de 53 de decese ale unor pacienți confirmați cu COVID-19.

Astăzi la nivelul județului sunt înregistrate 290 persoane în carantină și 158  în izolare la domiciliu.

În ziua de 20 august polițiștii, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au desfășurat acțiuni de verificare pe raza județului Brăila, în mijloacele de transport în comun, în cele cu regim de TAXI, dar și în mijloacele companiilor ce asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă. Totodată, au fost verificate și societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, dar şi pieţe,  în vederea prevenirii răspândirii îmbolnăvirilor cu COVID-19.

În ultimele 24 de ore a fost verificat modul de respectare a măsurilor de protecție individuală și interdicțiilor impuse în această perioadă în cazul a 431 de persoane și a 36 de societăți comerciale.

Cu această ocazie au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, dintre care: *24 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală; *1 pentru nerespectarea măsurilor de către operatorii economici pentru organizarea de activități pentru care au fost instituite interdicții/restricții; *10 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, aplicate în contextul pandemiei.

Totodată, polițiștii brăileni au desfășurat și 11 acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost legitimate peste 200 de persoane și oprite în trafic și verificate 164 de vehicule, fiind aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 19.000 de lei.