Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila – „Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii”

Joi, 28 aprilie, la ora 16.30, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila va avea loc lansarea volumului „Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii”, semnat Lică Barbu.

Programul evenimentului include și un  moment un moment artistic susținut de grupul „Nino Nino”, copiii pe care autorul îi coordonează în cadrul Ludotecii de trei ani și cu care realizează programe variate de muzică, teatru și umor.

De asemenea, cu acest prilej va avea loc și festivitatea de premiere a elevilor participanți din Brăila la Concursul Național de Creație literară „Și eu știu să scriu!”.

„Dragi elevi brăileni, premianți ai Concursului Național de Creație Literară «Și eu știu să scriu!», vă invităm joi la Biblioteca Județeană, ca să răsplătim munca voastră creativă deosebită, prin care ați câștigat premii merituoase în acest concurs.

Festivitatea de premiere va avea loc într-un eveniment cultural la fel de deosebit, unde copilăria și imaginația se întâlnesc la lansarea cărții «Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii», de Lică Barbu, carte apărută la Editura Leviathan în toamna anului trecut.

Evenimentul va fi completat și de un mic spectacol artistic susținut de grupul artistic «Nino Nino».

Deci, explozii de bucurii se vor desfășura în acest loc, într-un vârtej al prieteniei și al speranței pentru o lume mai bună.

Prin voi, fiii Brăilei, ne simțim și noi mândri, arătând brăilenilor că și voi «știți să scrieți». De aceea, succesul vostru de copii talentați trebuie să-l trâmbițăm ca să audă toată Brăila, dar și Dunărea, care va purta pe făgașul poveștilor laurii unor succese ale acestor copii brăileni”, spun organizatorii.

Moderatori vor fi: Doinița Stanciu, bibliotecar și Lică Barbu, prozator.

Invitați să prezinte cartea sunt Armanda Filipine, scriitor și Cristina Anamaria Paraschiv, ilustrator.