Laura Iusein, acuzații grave: „Cei de la BEJ Brăila mi-au interzis să-mi pun afișul pe panourile electorale, dar verbal m-au îndemnat să ignor decizia emisă de ei și să lipesc afișul”
Laura Mirela Iusein, candidată independentă la alegerile parlamentare, acuză faptul că la Brăila se încalcă legea, fiind împiedicată să-și lipească afișul electoral pe panourile special montate în acest scop, din simplul motiv că acestea nu conțin suficiente spații pentru ca ea, care ocupă poziția nr. 42 de buletinul de vot, să-și lipsească afișul. Practic, spune ea, pe panourile de afișaj electoral nu este loc pentru afișele tuturor candidaților existenți, iar legea o împiedică să-și lipească afișele pe locul destinat unui alt candidat.
Laura Iusein a transmis la BEJ Brăila o adresă prin care sesiza această problemă, iar Biroul Electroral Județean i-a răspuns că sesizarea sa „a fost redirecționată către IPJ Brăila și IJJ Brăila, în vederea competentei soluționări”.
Evident, „competenta soluționare” durează și zilele trec în defavoarea candidatei care, în plină campanie electorală, nu-și poate fructifica drepturile legale.
Iusein a dat publicității astăzi un comunicat în care spune: „Mai sunt câteva zile până la data de 1 Decembrie. În acest an, 1 Decembrie are o dublă semnificație. Pe lângă Ziua Națională a României, cetățenii sunt chemați să voteze. Să aleagă viitorii parlamentari ai României, senatori și deputați. Partidele politice s-au aruncat în luptă pentru a câștiga cât mai multe mandate pentru ca, în final, să obțină o majoritate.
Pe lângă ei, la aceste alegeri participă și independenții. De cele mai multe ori, ei nu sunt considerați ca având vreo șansă. Până nu demult, și eu, Laura Mirela Iusein, candidat independent în Brăila, am crezut că aceste lucruri țin de folclor. Până de curând…
În Brăila, legislația electorală este… facultativă. Adică, se respectă cu strictețe și se aplică doar atunci când este cazul. În cazul meu, după depunerea dosarului de candidat și validarea acestuia de către Biroul Electoral Județean, a apărut surpriza.
Potrivit legii, fiecare candidat (independent sau nu!) are dreptul legal de a utiliza spațiile de afișaj pentru promovare electorală. Adică acel panou pus la dispoziția candidaților în care pot fi lipite afișele electorale. Sau cel puțin așa spune legea. Numai că Laura Mirela Iusein nu a mai avut loc pe panoul de afișaj. Nu este o nici glumă și nici banc. Este doar decizia halucinantă a Biroului Electoral Brăila care, împotriva prevederilor legislative, mi-a interzis acest lucru!
Deci mi-au interzis drepturi ce țin de campania electorală, dar, verbal, m-au îndemnat să ignor decizia emisă de ei și să lipesc afișul. Halucinant, nu? Pe de o parte, îmi este interzis acest drept printr-o decizie semnată de judecătorii din Biroul Electoral Brăila, iar pe de altă parte sunt îndemnată, verbal, să ignor decizia emisă de ei și să lipesc afișe.
Se poate trage o singură concluzie: ori legislația electorală nu contează, ori reprezentanții Biroului Electoral Brăila mă îndeamnă să nu o respect.
Și într-un caz și în celălalt, campania mea electorală de candidat independent pentru Camera Deputaților în Circumscripția electorală Brăila a fost și este grav afectată. Mai mult, cetățenii nu au posibilitatea să afle că pe buletinul de vot, la poziția 42, există și un candidat independent. Și în această situație, care mai este rolul prevederilor legislației electorale? Adică sunt opționale?
Mă întreb, retoric, ce s-ar fi întâmplat dacă în locul Laurei Mirela Iusein, candidat independent, s-ar fi aflat un partid politic? Evident că această eroare era imposibil să se întâmple.
Decizia injustă a Biroului Electoral Brăila parcă seamănă cu principiul «nu contează cine votează, contează cine numără voturile». Și dacă este așa, atunci nu era mai cinstit să se spună de la început, astfel încât cetățenii să știe că votul lor oricum nu contează?
Am încrederea că cetățenii știu că votul lor contează și că pe 1 Decembrie vor pune ștampila pe poziția 42 din buletinul de vot. Pe Laura Mirela Iusein, candidat independent, interzis de partide!”.