Liberalii brăileni au făcut un sondaj și vor să organizeze și o dezbatere publică pe tema colectării selective a deșeurilor

Președintele Organizației Municipale PNL Brăila, Cătălin Canciu, anunță că Organizația liberală brăileană „Dăruiește un zâmbet”, cu statut de ONG, a demarat un proiect care se referă la modul în care se realizează colectarea selectivă în municipiu.

Canciu a declarat într-o conferință de presă că liberalii au dorit să afle ce cred brăilenii despre modul în care se gestionează problema deșeurilor după intrarea în funcțiune a operatorului unic de salubritate, de la 1 martie.

Mai concret, ONG-ul amintit a făcut un chestionar cu mai multe întrebări pe tema salubrității și a strâns răspunsurile de la un număr de 504 brăileni.

Canciu a precizat că liberalii au colaborat cu grupul „Problema de pe strada mea”, din dorința de a implica și societatea civilă în acest demers ce vizează  o chestiune de maxim interes pentru cetățeni.

Potrivit liberalului, după interpretarea răspunsurilor, Organizația liberală brăileană „Dăruiește un zâmbet” intenționează să organizeze o dezbatere publică cu toți cei interesați de acest subiect, în scopul îmbunătățirii modului în care se face colectarea selectivă a deșeurilor în Brăila.