Liberalii, despre încercarea lui Dragomir de a-i face pe brăileni să creadă că PNL nu a fost de acord cu acordarea ajutoarelor de urgență familiilor afectate de explozie: „Inconștiență sau nepăsare? Sau jignirea inteligenței brăilenilor?”

Poziția consilierilor liberali brăileni cu privire la ajutoarele de urgență acordate persoanelor afectate de explozia din 19 noiembrie a fost clar în favoarea acordării acestor ajutoare, fapt dovedit de faptul că toți au votat „pentru” la proiectul de hotărâre respectiv, dar unii dintre aceștia au avut rețineri cu privire la alte proiectelor aflate pe ordinea de zi, motiv pentru care au existat abțineri.

Este ceea ce a transmis Biroul de presă al PNL Brăila într-un comunicat de presă în care afirmă că încercarea primarului Marian Dragomir (PSD) de a induce brăilenilor ideea că liberalii au fost împotriva acordării acestor ajutoare este o denaturare a adevărului, cu intenții pur electorale.

De asemenea,  în comunicat se explică de ce la ședința CLM de ieri unii dintre consilierii liberali s-au abținut la votul care viza alte proiecte de hotărâre: „În contextul declarațiilor apărute în anumite publicații online din data de 20.11.2024, în scopul informării corecte a cetățenilor și pentru asigurarea transparenței modalității în care este asigurată administrarea Municipiului Brăila, organizația PNL pune la dispoziția electoratului brăilean conținutul oficial al Minutei ședinței extraordinare, cu convocare de îndată, din ziua de 20.11.2024.

Situația votului exprimat de către consilierii locali municipali PNL a fost în realitate «PENTRU» ACORDAREA AJUTOARELOR DE URGENȚĂ familiilor și persoanelor afectate de explozia produsă în data de 19.11.2024, pe raza municipiului Brăila.

Adevărul consemnat în cuprinsul acestui document, publicat pe site-ul https://www.primariabraila.ro/monitor-oficial-local/alte-documente/sedinte-consiliul-local-municipal?drawer1=SEDINTE%20CLM*2024*34%20SEDIN%C8%9A%C4%82%20EXTRAORDINAR%C4%82%20CU%20CONVOCARE%20DE%20%C3%8ENDAT%C4%82%20DIN%20DATA%20DE%2020%20NOIEMBRIE%202024 este la dispoziția oricărei persoane raționale, dispuse să cântărească realitatea prin propriile simțuri și prin propria scară de valori.

Inexplicabil este, în acest context, curajul cu care se poate susține în fața cetățenilor onești un asemenea neadevăr, deși se cunoaște că există documente și înregistrări video pe site-ul oficial al Primăriei Brăila.

Este inconștiență sau nepăsare față de electoratul brăilean? Ori poate fi o formă de jignire la adresa inteligenței brăilenilor?

Revenind la ordinea de zi a ședinței extraordinare, cu convocare de îndată, din ziua de 20.11.2024, aducem la cunoștința publică următoarele aspecte:

Potrivit dispozițiilor art.134 alin.(4) din Codul Administrativ, «În caz de forță majoră și/sau de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, ai orașului sau ai municipiului/subdiviziunii administrativ-teritoriale ori în alte situații stabilite de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local, convocarea acestuia pentru ședința extraordinară, prin excepție de la prevederile alin. (3) lit. b), se face de îndată».

Așa fiind, ședința din data de 20.11.2024 trebuia să conțină pe ordinea de zi doar situația de forță majoră sau de maximă urgență pentru acordarea ajutoarelor de urgență familiilor și persoanelor afectate de explozia produsă în data de 19.11.2024, pe raza municipiului Brăila.

Ce s-a întâmplat în realitate, deși s-a ascuns acest lucru în presă, sub scandalul denaturării votului?

S-a  introdus pe ordinea de zi, în regim de urgență, pentru a nu putea fi parcursă și studiată în timp util de către toți consilierii brăileni și o veritabilă modificare a H.C.L.M. Brăila nr. 274/29.05.2024. Mai mult, această modificare s-a încercat a fi mascată sub titulatura de «erori materiale», uitând probabil că absolvenții și practicienii din domeniul juridic știu să facă diferența dintre o eroare materială și o modificare a unui act juridic. Astfel, la punctul 4 al ordinii de zi s-a introdus ca fiind «o situație de forță majoră, în interesul locuitorilor» următoarele modificări de HCLM:

«1. La punctul 7.5 alineatul 8 din Metodologie, se va menționa Pentru cele 7 domenii precizate la punctul 5 lit. F) din prezenta Metodologie (…) ”  în loc de Pentru cele 4 domenii precizate la punctul 5,  lit. D) din prezenta Metodologie (.. ‘)”, cum în mod eronat s-a mentionat initial.

2. „Formularul de intenție privind participarea la Structura parteneriala SIDU ZUF Braila”, respectiv anexa nr. 6 la Metodologie, va cuprinde toate cele 7 domenii de activitate pentru partenerii relevanti și nu 4 domenii cum au fost inițial enumerate în formular.

Art.II  Anexa nr. 6 la Metodologia de selecție a partenerilor relevanți din cadrul societății civile de la nivelul Zonei Urbane Funcționale Braila, aprobata  prin H.C.L.M. Brăila nr. 274/29.05.2024, se înlocuiește cu anexa la prezenta hotarare».

Anexa conține 3 pagini, putând fi studiată pe site-ul  http://elo.primariabr.ro:9091/hotarare/478715.

Așa fiind, consilierii locali municipali PNL au sesizat faptul că modificarea HCLM inserată la punctul 4 al ordinii de zi nu se încadra în restricțiile legale impuse de prevederile art.134 alin.(4) din Codul Administrativ .

Datorită acestei încălcări a dispozițiilor legale nu se putea vota «pentru» întreaga ordine de zi, ci doar pentru motivul declarat în presă a fi scopul ședinței extraordinare, cu convocare de îndată, din ziua de 20.11.2024.

În concluzie, se poate rezuma parafrazând ceea ce sublinia un mare om politic, Margaret Thatcher, Doamna de Fier a Marii Britanii: «Cașcavalul este gratuit doar în capcana pentru șoareci»”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns