Liberalul Alexandru Popa declară că operatorul unic de salubritate putea să întrerupă activitatea în Brăila înainte de campania electorală, dar le-a făcut o favoare lui Chiriac și Dragomir, care s-au rugat de el să rămână până după alegeri, ca să nu piardă voturi

Deputatul Alexandru Popa, candidatul PNL la funcția de președinte al CJ Brăila, a constatat în urma întâlnirilor pe care le-a avut în utimele săptămâni cu brăilenii din municipiu și din județ că în topul nemuțlumirilor acestora se află tariful mult prea mare al apei potabile și diverse aspecte legate de salubritate, inclusiv valoarea taxei de salubritate.

Popa spune că au fost de la început semne că modul în care s-a pornit treaba cu operatorul unic de salubritate nu erau deloc bune, iar acum se vede că lucrurile au luat-o într-o direcție care nu este deloc îmbucurătoare pentru cetățeni, dat fiind că Asocierea RER a reziliat contractul și din 10 iunie (a doua zi după alegeri) își încetează activitatea, iar primăriile vor fi nevoite să găsească alte soluții pentru ridicarea/ depozitarea gunoiului din localitățile respective.

Popa a mai spus că nu este deloc întâmplător faptul că RER își va înceta activitatea exact a doua zi după alegeri, dar nu este vorba despre un „șantaj” și „un joc politic”, așa cum au acuzat primarul Marian Dragomir (PSD) și președintele CJ Iulian Chiriac (PSD), ci exact invers.

Potrivit liderului PNL, nu este adevărat că RER a pus sula în coaste Primăriei și CJ Brăila în prag de alegeri, ca să le facă rău din punct de vedere electoral, ci RER a solicitat de mai mult timp majorări de tarife,  Dragomir și Chiriac au refuzat sistematic, iar în aceste condiții, RER a anunțat că reziliază contractul și pleacă din Brăila. Asocierea RER  putea să plece din Brăila înainte de începerea campaniei electorale și să lase orașul și județul să se îngroape în gunoaie,  dar Popa spune că Dragomir și Chiriac, fiind conștienți că ar fi un dezastru ca în campania electorală brăilenilor să nu beneficieze de servicii de salubritate decente (fiindcă n-are cine să le presteze deocamdată, având în vedere că firma Eco nu poate face unui întreg oraș, cu dotările actuale), s-au rugat de conducerea RER să mai stea până pe 9 iunie inclusiv, să întrerupă activitatea a doua zi după alegeri, când brăilenii au pus deja ștampila votat și nu mai pot face nimic 4 ani. Iar conducerea RER a acceptat să facă acest lucru și să ajute în acest fel administrația locală PSD.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns