Liberalul Canciu, despre directorul ECO SA: „Cu girul primarului Dragomir, Pisică rămâne conectat la banii publici în calitate de șef peste Zoo. Pisică este blând, nu zgârie și nu mușcă mâna stăpânului care îi dă să mânânce”
Cătălin Canciu, președintele Organizației Municipale PNL Brăila, consideră că primarul Marian Dragomir (PSD) ține în viață o societate falimentară, ECO SA, „doar pentru a fi păstrați pe funcții activiștii PSD ale căror salarii sunt plătite din bani publici, pe spatele brăilenilor care muncesc cinstit”.
Canciu afirmă într-un comunicat dat publicității că CLM – în care PSD are majoritatea – a aprobat transferul Grădinii Zoologice de la Administrația Piețelor la SC ECO SA doar ca să mai dea ceva de lucru acestei societăți care până de curând se ocupa doar cu exploatarea carierei de piatră de la Măcin – care mai mult stă decât merge – și să păstreze astfel niște posturi pentru oamenii PSD: „SC ECO SA, societatea de adunat gunoaie și rebuturi, la care municipalitatea PSD este acționar majoritar, a rămas fără obiect de activitate începând cu 1 martie 2023, de când RER și-a intrat oficial în rolul de operator unic de salubrizare în județul Brăila. Că această societate de casă a primarului Marian Dragomir, alimentată cu bani publici, a fost și este o sinecură de partid, unde sunt angajați aproape exclusiv oameni destoinici din PSD, nu se mai îndoiește nimeni.
Ani de zile, ECO SA a înregistrat pierderi financiare colosale și nu exagerez deloc când spun acest lucru. În 2018, când societatea dădea semne că își revine, după acoperirea unei pierderi uriașe de 900.000 de lei, totul s-a prăbușit odată cu instalarea în funcția de director a PSD-istului Ionuț Pisică. Membru activ PSD, Pisică s-a lingușit pe lângă dulăii social-democrați și a reușit să primească o funcție bine plătită din bani publici. Un personaj literalmente de paie, cu gura mică, dar cu limba agilă, PSD-istul Pisică a obținut un loc de odihnă binemeritat, după atâta muncă depusă în folosul partidului.
La SC ECO, pisica este moartă de mult în coteț, domnule primar Marian Dragomir! După cum scrie chiar în raportul dvs. de activitate publicat anul acesta, S.U.P.A.G.L. Brăila, altă sinecură a PSD, înregistra către SC ECO, la data 31.12.2021, o datorie de peste 1,1 milioane lei (593.693 lei – diferențe din facturile lunare achitate parțial pentru prestarea serviciului de salubrizare menajeră și 535.707 lei – facturi curente pentru prestarea serviciului de salubrizare menajeră, stradală și deszăpezire). Datoria se va șterge, cel mai probabil, cum să se atace între ele sinecurile politice?!
Ca un paradox, în timp ce SC ECO aluneca vertiginos către faliment, salariul directorului Pisică urca în același ritm alert, că de, banii publici sunt buni, la timp și nu țin cont de performanțele manageriale. Marea performanță a PSD-istului Pisică a fost să blocheze niște utilaje noi la cariera de piatră de la Măcin, mimând că ar munci acolo, timp în care ECO înregistra pierderi de 100.000 lei/an, reprezentând cuantumul redevenței anuale plătite Primăriei Măcin pentru exploatarea carierei de piatră.
În prezent, Ionuț Pisică, această felină care în vis se crede râs, iar în realitate se face de râs, a devenit șef peste animalele din Parcul Zoo. După ce a falimentat SC ECO în timp record, «managerului» Pisică i se dă acum pe mână Grădină Zoologică.
SC ECO ar fi trebuit desființată, din moment ce și-a pierdut obiectul principal de activitate, respectiv salubrizarea, dar PSD nu a agreat închiderea societății, care însemna trimiterea direct în șomaj a «managerului» Pisică.
Pe principiul ECO nu e moartă, ECO se transformă, în ședința CLM din iunie 2023, cei 18 consilierii PSD, frumos aliniați, au votat transferarea Grădinii Zoologice din administrarea SC APT, în administrarea SC ECO. Colegii mei liberali au votat împotriva acestui proiect aberant, prin care este ținută în viață o societate falimentară, doar pentru a fi păstrați pe funcții activiștii PSD ale căror salarii sunt plătite din bani publici, pe spatele brăilenilor care muncesc cinstit.
Primarul Marian Dragomir ne «liniștea» cu ceva vreme în urmă, spunând că ECO va rămâne în viață și că se va susține financiar cu activitatea de la cariera de piatră de la Măcin, că societatea va deveni eficientă și chiar va avea profit, motiv pentru care a luat hotărârea de a nu vinde utilajele noi cumpărate în ultimii ani pentru activitatea de salubrizare, ci de a le conserva, ca un plan de revervă. Ce aveți în plan, domnule primar, să plimbați animalele de la Zoo cu aceste utilaje ca la circ sau să adunați cu ele gunoiul de grajd de la Grădina Zoologică?
Revenind la Ionuț Pisică, înainte de a fi numit în funcția de director ECO – fără a avea nicio experiență sau expertiză managerială, dovadă falimentarea societății -, acesta a fost consilier local o perioadă de 2 ani (2016-2018), timp în care nu a dechis nici măcar o dată gura în CLM, ci a votat la comandă, așa cum i-a recomandat fierbinte primarul Dragomir.
Astfel, cu girul primarului Dragomir, Pisică rămâne conectat la banii publici în calitate de șef peste Zoo, unde a fost promovat, după ce a făcut praf SC ECO. Banii vin, banii pleacă și, în curând, la alegeri, îl vom vedea din nou pe Ionuț Pisică pe o listă a social-democraților, că doar este blând, nu zgârie și nu mușcă mâna stăpânului care îi dă să mănânce”.
Cătălin Canciu a transmis atașat la comunicat și două fotografii (vezi foto).