Liderul Sindicatului Ambulanța Brăila, Valentin Dragomir, a intrat aseară în greva foamei, alături de președintele FNSAR, Gheorghe Chiș

Valentin Dragomir, liderul Sindicatul Ambulanța Brăila, este unul dintre cei patru sindicaliști din domeniu care au decis aseară să intre în greva foamei, alături de președintele FNSAR Gheorghe Chiș.

Astfel, de astăzi, 21 noiembrie, sunt în greva foamei:

*Chiș Gheorghe, președintele Federației Naționale Sindicale „Ambulanța”din România

*Gâdiuță Claudia – lider la Sindicatul Liber Independent Salvarea Tulcea

*Dragomir Valentin – lider la Sindicatul Ambulanța Brăila

*Comănescu Alexandru – lider la Sindicatul Ambulanța Vâlcea

*Mușa Daniel Constantin – lider la Sindicatul Ambulanța Olt

În susținerea celor 5 lideri de sindicat, angajați din toate serviciile de ambulanță aflați în timpul liber vor protesta începând de astăzi, 21 noiembrie, de la ora 10.00 la ora 12.00, în sediile centrale din toate serviciile de ambulanță.

După cum se precizează într-un comunicat dat publicității, motivul protestului este: „nerecunoașterea condițiilor de muncă în care personalul profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță își desfășoară activitatea, drept anulat prin votul din Comisia pentru muncă și protecție socială și prin votul plenului din Camera Deputaților, din data de 20 noiembrie 2023, la propunerea Guvernului României, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și a Casei Naționale de Pensii Publice, prin proiectul de lege privind sistemul public de pensii.

Greviștii, susținuți de protestatari din țară, cer o întâlnire de urgență cu prim-ministrul  României domnul Ion-Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, domnul Alfred-Robert Simonis, președintele Comisiei pentru Muncă și protecție socială, domnul Adrian Solomon, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, doamna Simona-Bucura Oprescu și ministrul Sănătății, domnul profesor univ. dr. Alexandru Rafila, pentru a stabili modalitatea de soluționare a revendicărilor sindicale și pentru a se găsi soluții care să rezolve situațiile cu care se confruntă serviciile de ambulanță”.

Liderii sindicali fac greva foamei la intrarea în Camera Deputaților, iar după ora 12.00 se vor muta în fața Guvernului României.

(Sursă foto – Blocul Național Sindical)