Liviu Ionuț Epure a fost scos din echipa de conducere a ISU „Dunărea” Brăila, după dezvăluirile făcute de Cătălin Chivu

„Sublocotenentul Liviu-Ionuț Epure nu a ocupat funcția de adjunct, ci doar a îndeplinit atribuțiile postului de conducere vacant de adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Dunărea» al județului Brăila în perioada 01.04.2023 – 02.07.2024. În urma informațiilor ce-l vizează apărute în spațiul public, până la clarificarea situației sublocotenentului Epure, acesta nu mai îndeplinește atribuțiile postului vacant de adjunct al inspectorului șef” – sunt informațiile ce ne-au fost oferite de șeful ISU Dunărea Brăila, col Cristian Ion, la solicitarea noastră cu privire la situația celui care a fost până zilele trecute adjunctul inspectorului șef.

Mai exact, este vorba despre faptul că un fost șef al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, Cătălin Chivu, a declarat că Epure ar fi păcălit cu diverse sume de bani mai mulți polițiști și că acesta „are probleme și cu diploma de studii”.

Întrebat de MD Press în legătură cu aceste aspecte,  col. Ion a mai făcut următoarele precizări: „În baza competenței legale oferite de O.M.A.I. nr. 105/2013 privind activitatea de planificare structurală și management organizatoric în unitățile M.A.I., art. 33, alin. 3 «… în situații temeinic justificate, șeful/comandantul unității poate menționa în dispoziția/ordinul de zi pe unitate personalul care urmează să își desfășoare activitatea în altă formațiune/compartiment decât cea/cel în care este încadrat, precum și activitatea și perioada pentru care s-a dispus modificarea locului de muncă, în condițiile legii».

Pentru ocuparea postului vacant de adjunct al inspectorului șef nu a fost organizat concurs.

Referitor la diploma de studii, sublocotenentul Epure Liviu-Ionuț a promovat concursul organizat în 2021, prin trecere în corpul ofițerilor, pentru ocuparea postului de ofițer specialist I – Compartimentul Achiziții Publice din cadrul ISU «Dunărea» al județului Brăila.

Pentru participarea la acest concurs în vederea îndeplinirii cerințelor de studii, sublocotenentulul Epure Liviu-Ionuț a depus la dosarul de recrutare, documente de studii eliberate de Universitatea «Danubius» din Galați, din care reieșea că în anul 2020 a promovat cu examen de licență studiile universitare de licență ale Universității «Danubius», Facultatea de Științe Economice.

În acest moment sublocotenentul Epure Liviu Ionuț ocupă postul de ofițer specialist I – Compartimentul Achiziții Publice din cadrul ISU «Dunărea» Brăila”.

Potrivit inspectorului șef, la nivelul ISU „Dunărea” nu au fost făcute reclamații/sesizări/plângeri referitoare la sublocotenentul Epure.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns