Locuri de veci, platite cu chitante eliberate pe numele unor oameni morti din anii ‘60
Primarul municipiului, Aurel Simionescu, le solicita brailenilor sa-si faca la timp procedurile de succesiune, pentru ca daca neglijeaza aceste chestiuni, pot avea mari batai de cap, mai tarziu. Edilul spune ca primeste o multime de solicitari din partea unor cetateni care vor sa li se elibereze adeverinte pentru faptul ca sunt proprietari ai unui teren sau imobil si nu inteleg ca nu la Primarie trebuie sa-si rezolve aceste lucruri, ci la un notar. Simionescu a mai precizat, in cadrul unei conferinte de presa, ca aceste probleme sunt si mai delicate atunci cand este vorba de locuri de veci, mai ales cand oamenii platesc taxa la cimitire pe numele unor oameni decedati acum 50 de ani, fiindca nici copiii, nici nepotii acestora nu s-au mai deranjat sa faca modificarile de rigoare, atunci cand rudele respective au murit.
“Problemele sunt legate in mod deosebit de relatia de proprietate intre diverse persoane. Este vorba, printre altele, despre modul in care si-au inscris oamenii la cadastru terenurile. N-au facut acest lucru toti, asa incat unii au inscris la cadastru, dar vecinii lor nu. Si cand vecinul moare, vinde casa, etc, cel care vine vrea sa-si intabuleze si el – ca altfel nu-i face actele de vanzare-cumparare – si constata ca se suprapun parti din terenul respectiv si de aici incepe cearta, mai ales cand o bucata din teren nu se regaseste la niciunul dintre ei.
Al doilea lucru este relatia de mostenire, de succesiune care ar trebui sa se intample, dar care nu se intampla, in unele cazuri, pentru ca oamenii n-au bani, in alte cazuri, pentru ca mostenitorii nu mai stiu unii de altii. Aceasta situatie apare cel mai acut cand e vorba despre locurile de veci. Cand platesc taxa la cimitir timp de 25-30 de ani, unele persoane achita tot pe numele celor care au luat initial locul de veci, deci al unor oameni care au murit pe la 1960 – si se plateste pe numele acelor oameni in continuare, zeci de ani, pana in prezent.
Aceste lucruri provoaca discutii nesfarsite. Exista foarte multe astfel de procese pe rol si foarte multe solicitari care nu pot fi solutionate, fiindca atat timp cat nu au facut succesiunea, nu pot sa le spun eu cum sa imparta terenul. Oamenii vin la Primarie si cer sa le dam un document care sa ateste ca ei sunt proprietari pe terenul respectiv, lucru pe care nu-l putem face.
Eu fac un apel sa intelegem ca daca nu se fac lucrurile la timp si corect, atunci vom avea mai devreme sau mai tarziu tot felul de probleme. Lucrurile acestea trebuie vazute de proprietari, pentru ca este treaba lor, nu se poate sa le faca Municipalitatea succesiunea, sau sa le gaseasca mostenitorii la a treia generatie, iar principala problema apare atunci cand vor sa instraineze acel bun pe care il au si atunci descopera ca nu sunt ei proprietari in acte”, a declarat Simionescu.