Lungu (PNL): „Am senzația că dvs considerați că noi venim la CJ de dragul de a veni și de a sta de vorbă cu dvs!”; Chiriac: „Asta dați impresia… Puneți niște întrebări…”

Contre între PNL și PSD în ședința de azi a Consiliului Județean Brăila, la discutarea Regulamentului pentru finanțarea asocierilor CJ Brăila cu unele unități administrativ-teritoriale (consilii locale), în vederea realizării unor obiective de interes public, pentru anul 2021.

Liberalul Dănuț Lungu a venit cu mai multe amendamente, unul dintre acestea referindu-se la termenul limită de depunere a documentelor suplimentare, în cazul în care comisia care verifică dosarele depuse de primării constată că acestea sunt incomplete.

Potrivit prevederilor proiectului de hotărâre prezentat consilierilor, „solicitanții au obligația de a furniza în maximum 15 zile lucrătoare de la data primirii solicitării documentele și informațiile. În caz contrar cererea de finanțare este respinsă”. În acest context, Lungu a propus ca acest termen de 15 zile să fie prelungit la 30 de zile.

Vicepreședintele CJ Brăila, Ionel Epureanu (PSD), a explicat că dacă termenul limită de depunere a cererii de finanțare este 31 august, iar specialiștii CJ constată că dosarul nu e complet și solicită documente suplimentare, în cazul în care se acceptă un termen de depunere a documentelor suplimentare de 30 de zile, asta înseamnă finele lunii septembrie, iar pe cale de consecință asocierea va putea fi aprobată în ședința CJ din luna octombrie și se va putea semna contractul de asociere în luna noiembrie, deci nu prea mai rămâne timp pentru realizarea lucrărilor propriu-zise până la finele anului în curs.

Lungu a replicat: „Mi-aș fi dorit să fie o deschidere. Din partea dvs nu există deschidere….”.

Președintele CJ, Iulian Chiriac (PSD), a intervenit: „Domnule consilier, vă mulțumesc pentru prelegere, dar luați Regulamentul de anul trecut, de acum doi ani de zile; Regulamentul e 99,9% identic”.

„Adică vreți să spuneți că în Regulamentul de anul trecut era chestia asta cu 15 zile și că în caz contrar cererea de finanțare este respinsă?”

„Da. L-ați citit pe cel de anul trecut? Păi nu l-ați citit nici pe cel de anul acesta!”

„Domnule președinte, eu am senzația că dvs considerați că noi venim aici așa, de dragul de a veni și de a sta de vorbă cu dvs!”

„Asta dați impresia… Puneți niște întrebări… Mă chestionați acum ca și cum am fi în fața completului de judecată, necitind documentul și neaducând amendamente la proiect.”

„Am senzația că acest Regulament este făcut în așa fel, încât să existe finanțare doar către anumite unități administrativ-teritoriale. De ce nu aveți deschidere, până la urma urmei? Adică punem la dispoziție niște bani, dar suntem prea stricți în a oferi acești bani.”

„Acest proiect de hotărâre este pentru toate unitățile administrativ teritoriale din județul Brăila! Nu finanțăm anumite unități administrativ-teritoriale. «Aveți senzația»… De când sunt președinte am dezvoltat județul unitar. Nu este prima oară când facem asocieri”.

„Nu dvs ați dezvoltat, ci Consiliul Județean!”

„Știți că toate proiectele PNDL au fost scoase de la finanțare, că nu mai au bani? De asta am luat hotărârea să facem asocieri, să mai ajutăm primarii să facă câte ceva prin localitățile lor”, a mai spus Chiriac.

Amendamentul lui Dănuț Lungu a căzut la vot.