LUNGU: ROG CETATENII CARE PLATESC SERVICII DE CANALIZARE, DESI NU AU CANALIZARE, SA SESIZEZE CUP DUNAREA

Consilierul judetean Danut Lungu (PNL) este indignat de faptul ca primarul Brailei, Marian Dragomir (PSD), este mai preocupat sa dea replici politice liberalilor, decat sa se asigure ca nu exista in municipiu cazuri de cetateni care platesc servicii de canalizare, fara sa beneficieze de acestea, din simplul motiv ca nu au canalizare.

Lungu ii indeamna pe toti cei care se afla intr-o astfel de situatie sa reclame in scris la CUP Dunarea, sa ceara numar de inregistrare si apoi, daca doresc, sa lase o copie si la sediul PNL, astfel incat liberalul sa le centralizeze: “Am citit declaratii facute de cei care conduc Braila pe tema incasarii SERVICIULUI DE CANALIZARE din factura de apa la cetatenii care au fosa septica si nu sunt racordati la sistemul de canalizare.
Eu am atras ATENTIA asupra unui fapt real, aflat de mine in urma unor declaratii verbale facute de cetatenii care au aceasta problema. Se pare ca domnul Primar, in loc sa verifice daca sunt cetateni care platesc acest serviciu de care nu beneficiaza, s-a apucat de tot felul de declaratii politice in care ne trimite-n trecut, la Hotarari de Consiliul Municipal votate in anii anteriori.
Domnule Marian Dragomir, SUNT MULTE NEREGULI IN BRAILA. Asta nu inseamna ca sunteti vinovat de deciziile luate in trecut de cei care conduceau administratia locala. Cetatenii sunt interesati mai mult de rezolvarea problemelor, decat de gasirea vinovatilor. Sunteti ales de cetatenii Brailei pentru a va face treaba de primar, de conducator al orasului, de administrator al urbei. Dvs trebuie sa gasiti solutii la toate problemele reale reclamate de cetateni. Nu mai gasiti scuze!

Am sa fac eu ce trebuia sa faceti dvs, din punct de vedere administrativ.
ROG ca toti acei cetateni care platesc, dar nu beneficiaza de serviciul de canalizare, sa depuna la sediul C.U.P. Dunarea o cerere prin care anunta conducerea ca sunt taxati pentru acest serviciu, dar nu sunt bransati la canalizare. Rog sa cereti o analiza la fata locului (la adresa dvs). Cererea trebuie sa fie in doua exemplare, una ramane la sediul C.U.P. Dunarea, alta, dupa ce ati primit un numar de inregistrare, ramane la dvs. Cererea nu este valabila, daca nu are numar de inregistrare.
Pentru a fi siguri de reusita demersului dvs, va rog sa lasati o copie a cererii (numar de inregistrare obligatoriu) la sediul PNL din strada Calarasilor, colt cu strada Tineretului, in atentia consilierului judetean Danut Lungu”.