Magia Crăciunului, sărbătorită prin muzică și dans de elevii Liceului de Arte „Hariclea Darclee” Brăila
Liceul de Arte „Hariclea Darclee” Brăila organizează în aceste zile o serie de evenimente culturale de dedicate Sărbătorilor de iarnă.
Astfel, astăzi, 12 decembrie, la sala de festivități din Corpul D al liceului, micii artiști vor susține un Concert de Crăciun. Vor evolua: Trupa „Darclee”, Ansamblul de muzică populară al liceului și soliștii clasei de canto ai prof. Mioara Șipoș.
Luni, 16 decembrie, la ora 17.00, tot la sala de festivități va fi prezentat spectacolul „Magia Crăciunului în pași de dans”, susținut de elevi ai secției de coregrafie.
În aceeași zi, la ora 18.00, la Teatrul „Maria Filotti” Brăila va avea loc premiera spectacolului „Silke”, susținut de elevii Liceului de Arte „Hariclea Darclee” Brăila.