Mâine va avea loc premierea elevilor Centrului Județean de Excelență Brăila care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare
Vineri, 16 iunie, la ora 15.00, la Muzeul Brăilei „Carol I” (Piața Traian, nr. 3) va avea loc festivitatea de premiere a elevilor care au obținut premii, mențiuni și distincții la fazele județeană și națională ale olimpiadelor și concursurilor organizate de Ministerul Educației.
Invitați:
– conf. univ. dr. Zamfir Bălan, cercetător, Muzeul Brăilei „Carol I”;
– prof. Luminița Tudor, inspector școlar general, Inspectoratul Școlar Județean Brăila.
Moderator: dr. Ștefan Aftodor, director, Centrul Județean de Excelență Brăila.