MAJORAREA TAXEI DE SALUBRITATE NU INSEAMNA NEAPARAT CA SE VA TRECE LA COLECTAREA SELECTIVA A GUNOIULUI IN ORASUL BRAILA, IN ACEST AN

Majorarea taxei de salubritate, ca urmare a faptului ca in ultimii ani, in orasul Braila nu s-a trecut la colectarea selectiva a gunoiului, i-a deranjat pe multi dintre cetateni, insa unii spera ca daca tot scot mai multi bani din buzunar, macar se va imbunatati calitatea serviciilor oferite de operatorii de profil. In plus, brailenii spera ca macar de acum incolo se va organiza la nivel de municipiu un program coerent de colectare selectiva a gunoiului, astfel incat la finele acestui an, sa nu se ajunga iarasi la situatia in care se constata ca s-a depozitat mai mult gunoi decat in anul precedent, la depozitul de la Muchea, sa fie iarasi aplicate penalitati pentru poluarea mediului si sa se mareasca iarasi taxa de salubritate.

Surse din administratia publica locala sustin insa ca acestea sunt sperante desarte si ca lucrurile nu se vor schimba foarte mult in cursul acestui an, pe partea de salubritate. Asta, in conditiile in care cei 3 operatori care lucreaza cu Primaria Braila stiu ca in cursul anului curent, sau al anului urmator, se va organiza o noua licitatie, pentru desemnarea unui operator unic de salubritate la nivel de judet si ca atare, nu se grabesc sa faca investiile necesare pentru colectarea selectiva a gunoiului, fiindca nu au nicio garantie ca vor castiga licitatia respectiva. Altfel spus, potrivit surselor noastre, operatorii de salubritate prefera s-o “taraie” cu dotarile actuale inca vreo cateva luni, pana cand se va afla castigatorul viitoarei licitatii.

In acest context, cel mai probabil, desi a fost majorata taxa de salubritate din cauza ca nu s-a trecut la colectarea selectiva a gunoiului, asta nu inseamna neaparat ca operatorii respectivi vor incepe sa colecteze selectiv gunoiul in intreg municipiul, in acest an.