Managerul Spitalului Județean Brăila declară că timpul de așteptare la UPU este de „cel puțin 60 de minute” și are și o explicație: „deficitul de educație sanitară la nivelul populației, care se adresează la spital pentru numeroase nonurgențe”
Managerul Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, Didi Crintea, susține că una dintre principalele probleme cu care se confruntă unitatea pe care o conduce este numărul mare de persoane care vin la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), multe dintre aceste cazuri fiind clasificate ca „urgențe minore/nonurgent”. Crintea consideră că acest lucru este consecința „unei lipse acute a dezvoltării medicinei de familie în teritoriu”.
Managerul Spitalului Județean precizează într-un raport prezentat recent în cadrul Comisiei de dialog social că „aglomerația din UPU în perioadele cu zile libere, coroborată cu numărul insuficient de medici UPU, generează multiple nemulțumiri ale pacienților care se exprimă asupra personalului medical.
Numărul mare de prezentări în care majoritare sunt codurile de nonurgent presupune timp de așteptare de cel puțin 60 de minute. La acest timp se adaugă timpul de așteptare al rezultatelor radiologice, unde există iar un mare deficit.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila a făcut toate eforturile pentru a compensa numărul scăzut de medici radiologi, incluzând contracte atât cu medici pensionari, cât și cu e-Clinic (firma ce asigura rezultate radiologice).
Există un deficit de educație sanitară la nivelul populației care se adresează la spital pentru numeroase nonurgențe. Aici ar trebuie înlocuit și subliniat rolul medicului de familie. Acesta ar trebuie să fie pilonul de baza al comunității medicale, la nivelul căruia sa se efectueze consultația primară și care să redirecționeze către ambulatoriu și spital cazurile ce nu pot fi rezolvate.
În acest sens, consider ca prioritar dialogul cu membrii comunității, explicarea problemelor la nivel sanitar și creșterea nivelului de educație sanitară a populației”.
Minunat! Și noi considerăm prioritar dialogul cu membrii comunității, motiv pentru care îi propunem doamnei manager Crintea să organizeze periodic astfel de dialoguri – măcar cu cetățenii, dacă nu organizează cu ziariștii -, în care să explice problemele din domeniu și să îi asculte și pe membrii comunității, ca să afle și problemele lor, pe această temă.
O altă „problemă a comunității” pe care o semnalează Didi Crintea în raportul amintit se referă la cazurile sociale și/sau cazurile paleative: „Lipsa unor centre în care să fie tratate, aceste cazuri fac ca anumite perioade ale anului numărul lor să aglomereze UPU si secțiile spitalului. Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila are în planul de dezvoltare al serviciilor medicale înființarea unui compartiment de paleație, pentru a veni în sprijinul pacienților cu aceste nevoi”.



