Dragă Iulian, îți scriu astăzi, de Sfântul Valentin și sper să nu se supere Sfânta Valentina că-ți cer prietenia. Din nou, că ți-am mai cerut-o de câteva ori, dar tu nu ai ochi pentru mine…

De fapt, dacă ar fi după tine, ai vrea să nu mă mai vezi în fața ochilor, că nu suporți ziariștii care își permit să-ți pună întrebări care te deranjează… Dar nu e după tine, că în țara asta încă mai există vagi urme de democrație.

Îmi aduc aminte cu nostalgie vremurile de demult, în care petreceam timp împreună, vorbind despre vrute și nevrute în timpul conferințelor de presă, când răspundeai întrebărilor mele și-mi potoleai neliniștile legate de modul în care luai decizii administrative și politice.

Primeam săptămânal invitații de la tine (la conferințele de presă), îți făceai timp pentru mine, îmi spuneai unde te duci (în delegație), cu cine ai fost (dintre consilierii județeni) și ce faci (cu banul public).

Erau vremuri bune, eram tineri și frumoși (mai ales eu) și tu încă nu fusesei împins în sus pe scara administrativă și politică, încă mai erai erai cu picioarele pe pământ și-ți vedeai lungul nasului, încă nu pupasei știi tu ce (funcția de președinte al Consiliului Județean Brăila, la asta mă refer) și nu aveai impresia că ești cel mai tare din parcarea cu plată.

De la o vreme, însă, de când ți-a crescut (expunerea), te-ai schimbat, te-ai înstrăinat.

Cred că și banii te-au schimbat… După ce ai strâns primul miliard de lei, pe care l-ai investit în obligațiuni la o casă de pariuri, mi-am dat seama că ceva e în neregulă.

S-ar putea să fi avut legătură și cu covidenia, că am auzit că unii dintre cei care s-au îmbolvănit au rămas cu niște simptome ciudate, de parcă a dat boala în ei. Nu știu, că pe vremea aia nu prea am putut să stăm de vorbă, fiindcă deja începusei să pui masca pe figură și batista pe țambal.

Acum tu nu mai stai de vorbă decât cu cei care îți spun doar ce vrei tu, invitații de la tine nu mai primesc și mai rău, am auzit de la străini că ai cerut ca toți cunoscuții noștri comuni să se delimiteze complet de mine, dacă vor să mai primească ceva de la tine. Adică de la bugetul județean, nu din buzunarul tău.

Ai făcut tu asta, Iulian? Cum ai putut fi atât de crud cu mine?

Nu mi se mai trimit invitații la evenimente, nu îmi mai trimiți comunicate de presă, nu mi se mai dau informații, ce mai… e ca și cum am murit pentru tine și pentru cei care depind de pixul tău.

Norocul meu este că alături de mine, la cererea ta, au mai fost înmormântați alți câțiva ziariști și caricaturistul Costel Pătrășcan, așa că am un anturaj plăcut și ne distrăm pe cinste în cavoul în care ne-ai plasat.

Și fiindcă noi, ca și apa, suntem energie, uite că reușim să trecem peste placa de cavou pe care ai fi vrut să o tragi deasupra noastră și încă mai mișcăm.

Dragul meu Iulian, am înțeles din atitudinea ta rece că nu mă vrei (prin preajmă) și ai făcut tot ce ai putut ca să mă izolezi. Comportamentul tău mă doare în părțile esențiale…

Dar eu nu te pot lăsa! Interesul meu pentru tine e la fel de viu ca la început, când ai fost pus secretar de stat la Ministerul Sănătății. Și chiar dacă ai făcut tot ce ai putut să mă îndepărtezi de tine, nu mă dau dusă. Cât timp vei ocupa funcții politice și administrative, cât timp vei cheltui și din banii mei, sunt cu ochii pe tine ca pe butelie.

Ne vedem la următoarea ședință a Consiliului Județean Brăila, dragul meu Iulian!

Varianta audio aici:

(sursă foto – facebook Iulian Francisk Chiriac)

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.