Mesajul subprefectului Adin Boboc (PNL), la ceremonia de învestire a noului subprefect al Brăilei: „Care v-a îmbrăcat!”

„Nu haina îl face pe om” – este principiul după care se ghidează liberalul Adin Boboc, care după luni de zile de mâncat o pâine ca subprefect, pare că încă n-a înțeles cu ce se mănâncă aceasta.

Boboc a venit astăzi la ceremonia de învestire a celui de-al doilea subprefect al Brăilei, Virginia Loredana Badiu (PSD), îmbrăcat de parcă doar ce s-ar fi întors din teren, de la Ianca, unde căutase o budă decentă pentru premierul Orban… ăsta… Ciucă.

Într-o sală plină de VIP-uri locale (atât cât se potrivește termenul de VIP-uri la nivelul județului Brăila), la o ceremonie care este una dintre cele mai importante care pot avea loc în Prefectură, Boboc, în costumația sa de șantier, părea că este dintr-un alt film.

Dat fiind că aveam deja informații cu privire la faptul că acesta are mari probleme de înțelegere a codului vestimentar în cazul unui demnitar și vine deseori îmbrăcat nepotrivit pentru programul oficial al instituției, într-o discuție între patru ochi, i-am semnalat subprefectului problema, cu tot respectul cuvenit funcției. Ușor jenat, Boboc mi-a spus că n-a știut că azi va avea loc evenimentul respectiv, fiindcă nu l-a informat nimeni și că oricum, chiar dacă ar fi știut, nu era sigur că va fi invitat, liberal fiind, deci n-avea motive întemeiate să pună o haină mai bună pe el.

Să spui tu, ditamai subprefectul, că nu știai de ieri că azi va avea loc ceremonia de învestire a celui de-al doilea subprefect e de-a dreptul penibil. Să spui că oricum, chiar dacă ai fi știut, nu te-ai fi îmbrăcat la țol festiv decât dacă erai sigur că o să fii invitat este și mai penibil.

Nu mi-au trebuit decât 5 minute ca să descopăr că Boboc mințea, că de fapt știa că va avea loc festivitatea respectivă și că va participa la ea.

Circa 45 de minute mai târziu, când l-am întrebat din nou de ce a venit îmbrăcat în acel mod la ceremonia de învestire, Boboc a răspuns: „Am zis că e o zi obișnuită de serviciu. Dacă ați văzut în imagini (festivitatea a avut loc în sistem video, în paralel, în mai multe județe din țară – n.r.) mai erau și alți prefecți cu pulover, cu….  nu mi se pare… Adică am venit obișnuit la serviciu. E o  zi obișnuită”.

Întrebat dacă știa că va avea loc astăzi ceremonia de învestire a noului subprefect, liberalul a spus senin: „Am citit în Monitorul Oficial, suntem informați, știam că s-a schimbat, știam că se schimbă; nu știam ora la care va fi. În mod normal a fost… mă rog… era într-un cadru restrâns. Acum, că a fost mai extins, asta a fost.

Adică, de exemplu, la învestirea domnului prefect a fost pandemie și în loc de vestă, aveam sacou. Când am ședințe oficiale îmi iau un sacou sau vin la costum”.

Din ce am constatat noi, prin prezența sa scenică, Adin Boboc le-a transmis astăzi noului subprefect și tuturor oficialităților care au participat la festivitate mesajul (subliminal): „Care v-a îmbrăcat!”.