Miercuri: Spectacolul „Fisura”, la TMF INDEPENDENT

afis-fisura

Teatrul „Maria Filotti” din Braila continua seria spectacolelor derulate in cadrul  proiectului TMF INDEPENDENT, iar la cea de-a V-a editie,  le ofera brailenilor spectacolul „Fisura”. Acesta se va juca miercuri 30 iulie, orele 20.30, la restaurantul Privighetoarea, din Gradina Publica. Spectacolul este realizat in parteneriat cu Godot Cafe Teatru din Bucuresti si a fost recent premiat in cadrul Festivalului Comediei Romanesti. De asemenea, a fost distins cu premiul ”Noi la sala Noua”, in cadrul Festivalului Comediei Romanesti – FestCo, editia 2014.

Din distributia spectacolului fac parte actorii: Corina Moise, Florentina Nastase, Ioana Chiriac, Johnny Badelita. Scenografia este realizata de Ioana Olahut, iar muzica poarta semnatura artistului Indie Folker.