Mihai: La PSD Braila e acelasi stil Stancu; le-ar trebui niste oameni mai tineri

P1060856

Presedintele PC Braila, senatorul Danut Mihai, sustine ca desi fostul presedinte PSD local, Gheorghe Bunea Stancu, a plecat de luni de zile din fruntea organizatiei si acum se afla dupa gratii, in imposibilitate de a mai manevra filiala, umbra lui mai planeaza inca asupra modului in care fac politica social-democratii braileni. Mihai considera ca acest lucru se intampla pentru ca intreaga conducere a organizatiei este constituita din oameni de peste 55 de ani, care gandesc intr-un mod invechit, ce nu mai corespunde unei politici moderne. Conservatorul isi explica lipsa tineretului la nivelul conducerii PSD prin faptul ca Stancu n-a lasat sa creasca nimic valoros in umbra sa, de teama sa nu fie detronat: “Ei sunt pe acelasi stil Stancu, pentru ca Stancu a avut grija ca oamenii valorosi de langa el sa dispara, de frica sa nu cumva sa-i ia locul cineva. Acum, indiferent cine va conduce PSD-ul, ca e Mihai Tudose, ca e Ion Rotaru, le va fi foarte greu sa creasca o pepiniera, niste oameni care sa fie moderni in gandire. Sunt tot acei oameni care sunt trecuti de o anumita varsta. La sedintele la care am participat eu, in cadrul aliantei PSD-UNPR-PC, nu cred ca era cineva mai tanar de 55 de ani acolo, in toata echipa lor de la PSD. Le-ar trebui si lor oameni tineri”.