Mihai Tudose, despre efectele creșterii prețurilor la energia electrică și gaze: Haideți să salvăm întâi populația. Trebuie salvați și agenții economici, fiindcă în final va provoca un lanț întreg de falimente

„Fiindcă toate produsele finite și subprodusele vor îngloba prețul mărit al energiei și se va rostogoli, se va crea acel efect de bulgăre de zăpadă, iar tot ceea ce înseamnă economie românească va ieși din orice zonă de competitivitate. Produsele de strictă necesitate vor nenoroci efectiv viața de zi cu zi a românilor. Și așa nivelul de trai scade. Nu îl plimbă Superman printre blocuri și viața e din ce în ce mai grea și mai scumpă” – este comentariul europarlamentarului Mihai Tudose (PSD), în contextul în care creșterea prețurilor la electricitate și gaze amenință să aducă românii în situația de a nu-și mai putea plăti utilitățile, creează o majorare a prețurilor la produse, la bunuri și servicii și de asemenea, dezechilibre majore în economie.

În calitate de vicepreședinte PSD, Tudose a prezentat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, soluțiile pe care le văd social-democrații pentru această problemă majoră. De asemenea, europarlamentarul a anunțat că PSD intenționează să prezinte un proiect de lege care vizează plafonarea prețurilor la energie în România: ”Principiile de bază sunt următoarele: plafonarea pentru șase luni a prețului la o medie pe ultimele șase luni de la momentul intrării în vigoare a legii. Va fi creat un fond la Ministerul Energiei care să compenseze pierderile la furnizori, iar fondul acela va fi alimentat de către bugetul de stat, o parte și o altă parte, din sumele luate de la producătorii de energie, 50% din profitul fiscal declarat.

Atragem atenția Guvernului că aceasta este o soluție temporară, o soluție la adăpostul căreia Guvernul trebuie să se apuce un pic de treabă. Au lăsat piața liberă exact în cel mai prost moment cu putință, în momentul în care producția națională este mult sub necesar. Și atunci, ca orice piață, a luat-o razna, fiind bătaia pe materia primă”.

Tudose a mai afirmat că este necesar ca în câteva luni Guvernul să facă investiții, „să redeschidă Complexul Energetic de la Mintia, care produce 1.200 de MW, Iernutul să facă investiții în Tarnița-Lăpușeni.

Atragem atenția, de asemenea, că la anul ar trebui să intre în revizie cele două grupuri de la Centrala nucleară. Deci deficitul de energie va fi cu atât mai mare.

Nu există o soluție miraculoasă prin care, peste noapte, să se îndrepte aceste lucruri. Soluțiile trebuia să fie deja implementate de Guvern. Începe să fie târziu, dar este al doisprezecelea ceas. Dacă și acum vor scăpa din mână lucrurile, ele vor avea efecte în economie pe ani de zile.  Acum toată această povară este la populație și la agenții economici. 25% din consum este la populație. Haideți să salvăm întâi populația. Trebuie salvați și agenții economici, fiindcă în final va provoca un lanț întreg de falimente, de retrageri de pe piață, relocări industriale și așa mai departe. Este evident că va fi un efort bugetar și un efort, până la urmă, și al celor care astăzi fac profituri de 200 – 400 – 500%. Ajunge, nu merge! Deja am intrat în zona de speculă pe aceste creșteri de prețuri”.

Vicepreședintele PSD a mai spus că al doilea lucru pe care trebuie să îl facă Guvernul este să asigure necesarul intern: „Azi se produc în România 6.000 MW și se consumă 7.000 MW. Este evident că e bătaia pe mia lipsă și crește prețul la licitație, că se joacă pe bursă. Dar 1.200 de MW era numai centrala de la Mintia. Deja eram peste.

Gândiți-vă că vorbim despre consumul de astăzi și nu despre consumul de peste câteva luni, când se va da drumul la centralele termice, când până și iluminatul stradal va fi altfel. Că nu o să ne ducem acum după Ministerul Energiei și Economiei și pe unde o mai fi cu «mai strângeți din becuri»! Hai să ne întoarcem în peșteri… Stingem toate becurile, că așa a zis Guvernul. Sau celălalt sfat bun, «Vă sfătuim să nu plătiți facturile», că iar ne ducem în cap cu totul. Trebuie făcute niște lucruri cu cap, repede, că se poate! Gândiți-vă că vine iarna! Cresc consumurile la toate. Și la gaze, și la electricitate. Începe încălzirea. Cei 7.000 ceruți astăzi vor fi vreo 9.000 – 9.200 de MW, cât consumă România în mod normal. Și noi producem tot 6.000. Vă dați seama, fără o intervenție rapidă a statului, cam pe unde se duc facturile. O să crească cu 50 – 60% peste ce e astăzi, ceea ce înseamnă un dezastru. Mai ales fiindcă dacă «sfatul» Guvernului este să mai stingem din becuri, aia cu «cel mai ieftin kW este cel neconsumat», adică «mai stingeți din lumini»…

Cel care are o fabrică nu poate să scoată strungul din priză, că tocmai a făcut economie de tot, adică a închis fabrica! Iar omul acela căruia îi vine factura mărită acasă se trezește că este și în șomaj…

Statul în loc să încaseze impozite și profit de la agentul economic respectiv, trebuie să îi plătească cetățeanului și ajutor de șomaj”.