Ministrul Grindeanu, despre stadiul lucrărilor la podul peste Dunăre de la Brăila: „Nu mi-am schimbat punctul de vedere. Eu cred că se pot înscrie în termenele și în termenii asumați, și anume de a da în circulație la sfârșitul anului podul”
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, rămâne la convingerea că podul peste Dunăre de la Brăila poate fi dat în folosință până la finalul lunii decembrie a acestui an și spune că beneficiarul lucrării, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), nu va ceda „presiunilor” pe care le face constructorul, ce a cerut recent o amânare cu 3 ani pentru finalizarea lucrărilor, după ce anterior susținuse în nenumărate rânduri că podul va fi dat în folosință în decembrie 2022.
În această săptămână, în cadrul Comisiei pentru Transport și Infrastructură a Camerei Deputaților, ministrul Grindeanu a făcut o serie de declarații cu referire la Autostrada A8 și în acest context a vorbit și despre podul peste Dunăre de la Brăila: „Așa cum știți, în urmă cu aproximativ două săptămâni am fost acolo. Nu mi-am schimbat punctul de vedere, eu cred că se pot înscrie în termenele și în termenii asumați, și anume de a da în circulație la sfârșitul anului podul de la Brăila, pe variantele următoare: pe varianta Măcin, pe malul tulcean – deci nu descărcarea spre Jijila -, iar pe malul brăilean, proiectul, așa cum bine știți, prevede o descărcare de pe pod direct în Drumul Expres Galați – Brăila. Acest Drum Expres va fi finalizat anul viitor, este termen contractual, iar descărcarea acum, prin darea în circulație, se face prin două modalități să spunem intermediare, urmând ca descărcarea finală în Drumul Expres să se facă odată cu finalizarea acestui Drum Expres.
De ce vă spuneam că nu mi-am schimbat punctul de vedere legat de podul de la Brăila? Pentru că această presiune – deși cred că nu e cuvântul potrivit – pe care unii încearcă să o pună pe beneficiar – în cazul nostru, CNAIR -, și anume «Domnule, dacă vreți să terminăm până la sfârșitul anului, să dăm în circulație acest pod, atunci trebuie să acceptați toate soluțiile tehnice pe care noi le propunem acum»… unele dintre ele nu pot fi acceptate și nu vor fi acceptate”.