Ministrul Turcan: Din județul Brăila pleacă foarte mulți oameni în străinătate, căutând locuri de muncă mai bine plătite, pentru că nu văd perspective de dezvoltare. Majorarea salariului minim va avea un efect direct asupra prevenirii migrației românilor noștri

„Și pentru județul Brăila, și pentru politica guvernamentală la nivel național, direcțiile prioritare sunt: investiții, locuri de muncă, creștere economică. Măsurile active au sprijinit puternic piața muncii și în planul Ministerului avem ca prioritate forță de muncă mai bine pregătită din sistemul de educație, forță de muncă mai bine calificată și de asemenea, relații de muncă din ce în ce mai corecte” – este declarația făcută astăzi de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, aflată într-o vizită de lucru în județul nostru.

În opinia ministrului Turcan, cu cât angajații din România vor fi mai bine pregătiți, cu atât le va fi mai ușor să-și găsească un loc pe piața muncii și puterea lor de negociere în raport cu angajatorii va crește, „pentru că una este să te duci și să intri într-un sistem în care angajatorii te pregătesc pe tine în companie și după aceea vezi dacă ești potrivit sau nu ești potrivit și accepți condițiile lor salariale și alta este să fii pregătit, să ai argumente pentru a ocupa un loc de muncă și după aceea să-ți negociezi contractele de muncă.

Majorarea salariului minim va avea un efect direct și asupra prevenirii migrației românilor noștri. Județul Brăila este și un județ îmbătrânit, și un județ din care pleacă foarte mulți oameni în străinătate pentru că își caută locuri de muncă mai bine plătite și pentru că nu văd perspective de dezvoltare. Și cred că tărie că dincolo de orice culoare politică, de orice partid, cu toții trebuie să ne fixăm aceste priorități: locuri de muncă mai bine plătite. Acesta este motivul pentru care sunt astăzi în județul Brăila și o să mai revin, pentru că are potențial acest județ; este un județ și cu tradiție, și cu perspective. Trebuie doar ca cineva să le valorifice”.