Ministrul Turcan: Este obligatoriu ca și în județul Brăila să se realizeze caravane cu echipe mobile care să intre în mediul rural și să înceapă procesul de vaccinare

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a cerut ieri conducerii Prefecturii Brăila să se mobilizeze pentru realizarea unor caravane cu echipe mobile care să vaccineze anti-COVID oamenii din zona rurală, mai ales în comunitățile vulnerabile.

Turcan a precizat că a discutat acest subiect cu prefectul Brăilei, Nicușor Ciocan și subprefectul Nicolae Nițescu, după ce a aflat de la beneficiarii de venit minim garantat din comuna Viziru că aceștia ar vrea să se vaccineze, dar nu-și permit să-și plătească transportul până în oraș, ca să facă acest lucru: „Stând de vorbă cu oameni din comunități vulnerabile am constatat că nu sunt vaccinați și am lansat mesajul că este obligatoriu ca și la nivelul județului Brăila să se realizeze, chiar dacă este greu, caravane cu echipe mobile care să intre în mediul rural, mai ales în comunitățile vulnerabile și să înceapă procesul de vaccinare. Oamenii sunt deschiși la vaccinare; trebuie însă să fim printre ei.

Așa cum nu-și permit poate să-și plătească transportul pentru un curs de calificare sau pentru un loc de muncă, nu-și permit să-și plătească transportul pentru a se vaccina. Aceasta este abordarea pe care ei o au. M-am bucurat să aflu că sâmbătă va fi deschis un centru drive thru la mall, dar e foarte important să facă eforturi Consiliul Județean, Direcția de Sănătate Publică – așa cum se întâmplă în alte județe, unde acestea funcționează bine împreună -, Prefectura și să creeze caravane mobile care să intre în mediul rural și să vaccineze oameni care vor să se vaccineze”.