Musceleanu: Pasarile migratoare care au plecat la UNPR zic ca se intorc la PP-DD cu functii

P1060720

Presedintele PP-DD Braila, Gabriel Monu Musceleanu, este amuzat de jocul de du-te – vino  pe care il fac fostii sai colegi de partid, consilieri judeteni si municipali care au plecat la UNPR, odata cu “Ordonanta traseistilor”. El spune ca dupa ce ordonanta respectiva a fost declarata neconstitutionala, cei in cauza au dat semnale ca sunt gata sa revina la UNPR, luand si functiile pe care urmeaza sa le obtina in perioada imediat urmatoare, ca si membri UNPR – respectiv cele de vicepresedinte al Consililui Judetean si viceprimar al municipiului. Musceleanu le transmite fostilor sai colegi de partid ca spera degeaba ca vor fi reprimiti cu bratele deschise in PP-DD, indiferent ce functii aduc: “Am inteles ca aceste pasari migratoare care au plecat din PP-DD asteapta sa se intoarca in partid si spun ca o revina in PP-DD cu tot cu functii – si aici probabil ca se refera la functiile de vicepresedinte al Consiliului Judetean si viceprimar al municipiului. Nu vreau sa dau nume, cine spune asta, dar e vorba de grupul celor care au plecat din PP-DD la UNPR si care spun ca o sa se intoarca in partid si n-o sa aiba nimeni ce sa le faca. Ramane de vazut ce o sa se intample in sedinta de maine de la CLM si de poimaine de la CJ, fiindca la Consiliul Judetean este deja pe ordinea de zi schimbarea din functie a lui Ovidiu Nechita, din cate am vazut.

Ei au spus ca nu mai are ce sa le faca partidul, daca vin inapoi cu functii,  ca o sa-i acceptam. Functii pe care, in alta ordine de idei, PP-DD nu le-a putut accesa pana acum, le-au accesat ei ca oameni valorosi ce sunt…. Nu se va intampla asa!”.