Musceleanu: Am semnat adeziunea la PRU. 70% din PPDD Braila vine cu mine

P1110258

Gabriel Musceleanu si-a dat demisia astazi din functia de presedinte PPDD Braila si a semnat adeziunea la Partidul Romania Unita, unde va prelua conducerea organizatiei judetene Braila. Musceleanu a facut acest anunt in cadrul unei conferinte de presa la care au participat si reprezentanti ai conducerii centrale a noului sau partid, in frunte cu presedintele PRU, deputatul Bogdan Diaconu.

Musceleanu a mai precizat ca perioada de activitate in cadrul PPDD este un capitol pe care “vrea sa-l lase in urma” si ca noua sa formatiune politica reprezinta o provocare care ii da incredere in echipa care ramane alaturi de el, “atat la nivel municipal, cat si la nivel judetean, in proportie de 70%. 70% din organizatia PPDD Braila ramane alaturi de presedintele ei si face pasul catre PRU. Alaturi de mine, in scurt timp, functie de evenimente, vor fi si consilieri locali din judet si alti membri. Si-au manifestat dorinta intrarii in partid organizatii intregi din judetul Braila si personalitati ale orasului pe care le voi anunta ulterior. Sper sa formez o echipa competitiva, o echipa serioasa, o echipa aleasa pe spranceana, care sa ne aduca un rezultat din doua cifre in 2016. Este un rezultat pe care-l vizez, dar chiar daca nu va fi un scor din 2 cifre, sper sa fie 9,9%. Este posibil, suntem in partid care este in crestere permanenta la nivel national”.

Intrebat ce se va intampla cu consilierii municipali si judeteni ai PPDD, Musceleanu a spus ca acestia isi vor continua activitatea ca membri PPDD pana la radierea oficiala a partidului si dupa aceea “vor mai vedea”. Gabriel Musceleanu a admis ca daca acestia ar adera oficial la PRU acum, si-ar pierde mandatul de alesi locali, potrivit legii, insa a explicat ca daca acest lucru se va intampla cu sase luni inainte de alegerile locale, ei isi pot pastra mandatul. Ca atare, toti consilierii PPDD Braila interesati sa treaca in barca PRU vor astepta luna ianuarie 2016, pentru a semna adeziunile la noua formatiune politica.