Muzeul Brăilei sărbătorește 656 de ani de la prima atestare documentară a Brăilei

Sâmbătă, 20 ianuarie, începând cu ora 11.00, la Muzeul Brăilei „Carol I” vor avea loc o serie de manifestări cu tema „Brăila – 656 de ani de la prima atestare documentară”.
Activitățile cuprinse în program sunt:

– Lansarea numărului 23 al revistei ANALELE BRĂILEI, serie nouă, an XXIII, nr. 23 și a publicației „Pro Memoria. Brăila 656”;

– Deschiderea expoziției foto-documentare „Brăila Monumentală”.

Prezintă: conf. univ. dr. Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”; cercetător științific dr. Zamfir Bălan.

„La 20 ianuarie 1368 Vladislav I (1325-1377), domnitor al Țării Românești, a emis un document prin care confirma negustorilor brașoveni și celor din Țara Bârsei privilegii comerciale la sud de Carpați. Este cel mai vechi privilegiu comercial acordat de un domnitor român, scris în limba latină, care atestă pulsațiile comerciale existente la acea vreme «per dictam viam Braylam», arteră care lega Brașovul cu Dunărea, precum și cea dintâi atestare documentară (sigură!) a Brăilei – care, iată, împlinește la 20 ianuarie 2024  656 de ani de la prima menționare scrisă”, spun organizatorii.