Nazare: Pe domnul Danaila l-am invitat sa fie mai acid la adresa domnului primar

1453302_632904676761751_491322277_n

Presedintele PDL Braila, Alexandru Nazare, declara ca strategia sa de a pretinde cu insistenta retragerea liberalilor de la guvernarea locala si de a duce disputa cu PNL-ul local la cunostinta conducerilor centrale ale celor doua partide a dat roade. Liderul PDL spune ca prin colaborarea cu PSD-ul, la nivel local, liberalii afectau substantial sansele lui Klaus Iohannis de a strange un numar mare de voturi in judetul Braila, in campania electorala pentru prezidentiale. Acum, insa,  Nazare este multumit, fiindca, gratie eforturilor sale, problema s-a rezolvat: “Am spus ca nu sunt de acord ca liberalii sa ramana la guvernarea locala, pentru ca am vrut sa aduc in atentia publica si in atentia partidului, la centru, o problema care viza direct rezultatul alegerilor la prezidentiale la Braila, adica vulnerabilitatea aliantei, in raport cu modul despotic in care conducea PSD-ul la Braila. Si am reusit acest lucru. Bineinteles ca in momentul in care  problema a fost ridicata, a fost in atentia Bucurestiului, lumea si-a dat seama despre ce este vorba, am avut o discutie cu domnul Iohannis foarte deschisa, mi-a cerut sprijinul, mi-am angajat sprijinul, mi se pare o persoana corecta, onesta si care poate sa aduca schimbarea mult dorita pentru romani, iar acum miza e mult prea mare, ca sa mai discutam despre animozitati pe plan local. Animozitatile de pe plan local trec in planul 3, pe primul loc sunt alegerile prezidentiale, iar alegerea mea de a aduce in atentia Bucurestiului aceasta problema a fost benefica, pentru ca dupa cum vedeti, PNL-ul a iesit la atac, sanctioneaza PSD-ul, lucrul care nu s-a mai intamplat. Rar daca s-a mai intamplat, rar, ocazii in care auzeam declaratii acide ale PNL. E foarte bine acum”.

Daca in ceea ce priveste reactiile liberalilor braileni la manevrele PSD din Consiliul Judetean, liderul PDL le apreciaza ca fiind incisive, Nazare considera ca mai trebuie lucrat la “aciditatea” PNL-ului in Consiliul Local Municipal si Primarie: “Pe domnul Danaila ( Alexandru Danaila, viceprimarul municipiului – n.r.) l-am invitat sa fie mai acid si la adresa domnului primar, si la adresa celor care fac acest puci in Consiliul Judetean si sunt convins ca domnul Danaila va fi si dumnealui acid, la adresa acestora”.