NECHITA: CETATENII ACESTUI JUDET TREBUIE SA INTELEAGA CA ASTAZI NOI PLATIM PE METRUL CUB DE APA 4,8 LEI SI IN 2024 VOM PLATI 7,6 LEI

“Cetatenii acestui judet trebuie sa inteleaga ca astazi noi platim pe metrul cub de apa 4,8 lei si (in 2024 – n.r.) vom plati 7,6 lei metrul cub” – este comentariul consilierului judetean Ovidiu Nechita (PNL), facut astazi, in sedinta CJ Braila.

Discutia a avut loc cu referire la Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apa si Apa Uzata din judetul Braila, derulat de CUP Dunarea, pentru care li se cerea votul alesilor.

Nechita a facut aceasta precizare, referindu-se la pretul estimat pentru metrul cub de apa aferent anului 2024, in contextul in care intrebata iar si iar care este cresterea prevazuta pentru urmatorii 4 ani, Didina Stanescu, directorul executiv al ADI Dunarea, insista sa faca referire strict la cresterea prevazuta pentru urmatorul an, afirmand ca e vorba despre o crestere de numai 40 de bani.

“Cetateanul plateste pretul cu TVA, doamna! Eu vorbesc ce plateste cetateanul! Ca dvs aveti in statistici fara TVA e altceva. Cetateanul trebuie sa stie ca astazi plateste 4,8 lei/mc de apa si va plati (in 2024 – n.r.) cu 71% mai mult, ceea ce inseamna 7,6 lei! Asta este, domnule! Despre asta discutam noi aici! Bravo PSD!”, a declarat Nechita.

La randul sau, consilierul liberal Gicu Mitache (ce si-a inceput mandatul chiar de astazi) a comentat indignat: “Ma deranjeaza chestia asta de superficialitate in prezentarea unor documente! Doamna Stanescu, asumati-va, daca ati spus public! Nu mai incercati… <<Va creste numai 30 de bani>>… Asa este documentul, asa l-ati facut!”.

“Aceasta crestere va avea loc pana in 2024”, a recunoscut presedintele CJ, Iulian Chiriac (PSD).