NECHITA, DESPRE CHIRIAC (PSD): AM OBSERVAT CĂ DUMNEALUI ȘTIE ȘI UNDE SE DUCE MÂNCĂRIMEA DUPĂ CE TE SCARPINI. EL ȘTIE ORICE

Ovidiu Nechita, candidat independent la Consiliul Județean Brăila și la președinția CJ, declară că în acest mandat, ca și consilier județean, nu doar că  plecat iritat de la fiecare ședință de plen, dar era iritat încă de când intra în ședință, „pentru că știam ce se întâmplă, ce să ne ascundem după… Pentru că nu e normal ce se întâmplă. Eu plecam de la ședințe de la «iritat» în sus.

Acum nu vreau să fiu răutăcios, nu vreau să fiu înțeles greșit, dar la câte probleme am – pentru că eu activez și în mediul de afaceri -, când veneam la CJ deja mă amuza prostia. În momentul în care vii și vezi atâtea aberații și atâtea proiecte unde nici nu trebuie să stai foarte mult să analizezi ce este, pentru că e o mare neregulă ce găsești în acele proiecte….

Mulți dintre cei de acolo știu lucrul ăsta, dar inițiatorul fiind cel care «cunoaște absolut tot»… Am observat că dumnealui (președintele CJ, Iulian Chiriac, PSD – n.r.) știe și unde se duce mâncărimea după ce te scarpini. El știe orice”.

Nechita a mai comentat că de foarte multe ori a plecat dezamăgit de la ședințele de plen, „dezamăgit că oamenii nu vor și nici măcar nu încearcă să fie un pic mai buni decât la ședința anterioară. E valabil și pentru consilieri. Vin doar cu interese bine stabilite și sunt gata să arunce totul din jur, pentru atingerea scopurilor personale.

Sunt și alte modalități pe care celelalte consilii județene le adoptă și au rezultate spectaculoase. Dacă vă uitați la celelalte consilii județene o să vedeți că nu există acel circ pe care dvs îl constatați de fiecare dată la ședințele CJ Brăila, o să vedeți că toate problemele care sunt expuse și amendamentele de la celelalte formațiuni politice sunt luate în seamă. La noi, la Brăila, o să vedeți că orice vine din partea lui Nechita, în primul rând sau orice vine din partea opoziției nu este bine primit din start”.