Nechita: “Dvs ati facut vreun compromis?” – Filote: “Am facut cu totii compromisuri”
Vicepresedintele Consiliului Judetean Braila, Ovidiu Nechita (PNL), i-a reprosat astazi secretarul judetului, Nicu Filote, ca nu-l lamureste pe el, personal, dar nici consilierii, daca hotararea din sedinta trecuta a CJ prin care i se delegau vicepresedintelui competente de presedinte este legala sau nu. Mai mult, pe Nechita il deranjeaza faptul ca Filote ii indeamna pe alesi sa voteze in continuare hotarari, iar pe vicele CJ, sa le semneze, in conditiile in care secretarul a scris intr-o adresa oficiala, transmisa Prefecturii, ca are dubii asupra legalitatii hotararii amintite – pe care, de altfel, Filote nici nu a semnat-o. Cu alte cuvinte, spune Nechita, Filote ii indeamna pe ceilalti sa faca lucruri care s-ar putea dovedi nelegale, in timp ce pe sine se pune la adapost de orice raspundere juridica: “Domnul Filote spune, citez: <<Am facut un referat in sensul motivarii faptului ca nu semnez aceasta hotarare. Trebuie sa stim daca in continuare ii vom prelungi – deci si dumnealui isi pune intrebarea! – trebuie sa stim daca in continuare ii vom prelungi atributiile de presedinte, pentru ca este foarte important ca acest act administrativ sa fie legal. Dat fiind faptul ca un asemenea act administrativ este oportun, dar nu este reglementat, suntem in situatia de a face un compromis>>.
Cine, domnule secretar, sa faca un compromis? Cand e foarte clar ca dvs v-ati dat deoparte! Propuneti foarte frumos, dar nu dati viza de legalitate? Dvs ati facut vreun compromis?”.
La care Filote a raspuns: “Am facut cu totii compromisuri…”.