NECHITA: EPIDEMIA DE PROSTIE POATE FI SINGURA EXPLICATIE PENTRU VOTAREA BUGETULUI BRAILEI IN SEDINTA EXTRAORDINARA A CJ DE ASTAZI
Consilierul judetean Ovidiu Nechita (PNL) sustine ca potrivit prevederilor legale, discutia si votul asupra bugetului judetului Braila pe anul 2017 ar fi putut sa se faca cel mai devreme peste doua zile si nu astazi, in sedinta extraordinara a CJ, asa cum s-a intamplat. Nechita mai spune ca potrivit legislatiei in vigoare, aprobarea bugetului nu este un motiv intemeiat pentru a se convoca o sedinta extraordinara a CJ. Liberalul a precizat ca potrivit Legii 215, a administratiei publice locale, “pe care se pare ca multi consilieri judeteni nu o cunoastem”, CJ se poate intruni in sedinte extraordinare “ori de cate ori este necesar, la cererea presedintelui sau cel putin unei treimi din numarul membrilor CJ, ori la solicitarea prefectului, adresata presedintelui CJ, in cazuri exceptionale, care necesita adoptarea de masuri imediate pentru limitarea sau inlaturarea urmarilor calamitatilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizotiilor, precum si pentru apararea ordinii si linistii publice”.
Din punctul de vedere al lui Nechita, dintre toate cele enuntate anterior, singura care s-ar potrivi ar fi “epidemia de prostie”: “Noi astazi nu ne incadram nicaieri. Daca cumva votam ceea ce spuneti dvs, aceste proiecte, si respectam o cutuma care stim de cine a fost impusa, nu pot sa cred decat ca astazi ati fost motivat sa faceti aceasta sedinta extraordinara doar daca noi ne incadram la o epidemie de prostie, adica sa votam in necunostinta de cauza.
Noi nu ne incadram la o sedinta extraordinara. Dvs ati mai fi avut inca 2 zile la dispozitie, in care ati fi putut sa faceti o sedinta ordinara. Nu va oprea nimeni si nimic ca dvs sa intrati in legalitate si sa respectati legea, asa cum ati spus ca vreti sa faceti, si sa nu mai respectati o cutuma. Doua zile va mai trebuiau la dispozitie, timp in care si noi, consilierii judeteni, am fi putut sa ne uitam pe buget, pentru ca un buget nu se face pe genunchi, sa stai sa-l aprobi, trebuie sa ai cunostinta de cauza”.
Inainte de a pune diagnosticul asupra “epidemiei de prostie” din CJ Braila, liberalul a tinut insa sa-i dea replica consilierului Simona Draghincescu (PND), ce le-a cerut liberalilor sa nu mai conteste necesitatea si legalitatea discutarii bugetului in sedinta extraordinara de astazi si “sa revina cu picioarele pe pamant”.
Nechita a comentat: “Noi, liberalii, suntem cu picioarele pe pamant, nu ca cei de la PND, care sunt cu capul in nori”.