Nicolae Ciucă, de Ziua Veteranilor de Război: „Ei merită toate onorurile, pentru că au luptat ca România să aibă libertatea de a-și decide viitorul”
„Veteranii de război merită toate onorurile, pentru că au luptat ca România să aibă libertatea de a-și decide viitorul” – este ceea ce spune președintele Senatului și președintele PNL, Nicolae Ciucă, în mesajul transmis astăzi, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război.
El a afirmat că veteranii de război merită să fie onorați pentru sacrificiul lor: „Sunt eroii care ne reamintesc tuturor de costurile și de ororile războiului, dar și de obligația de a face tot posibilul pentru a-l evita.
Veteranii de război merită toate onorurile, pentru că au luptat ca România să aibă libertatea de a-și decide viitorul. Avem datoria de a spune generațiilor viitoare poveștile acestor eroi. Astfel, amintirea lor va dăinui în timp, iar ideea sacrificiului pentru patrie va rămâne o valoare vie în cultura noastră.
Recunoștința noastră se îndreaptă și către veteranii care au servit în teatrele de operații alături de aliați – în Irak, Afghanistan și peste tot în lume, acolo unde România a făcut parte din coaliții internaționale și a participat la misiuni. Datorită lor, țara noastră este acum un partener respectat în NATO și în lumea democratică.
Dumnezeu să ocrotească România și pe veteranii ei!”.
(sursă foto – Facebook Nicolae Ionel Ciucă)