NICULAE: TREBUIE SA INCERCAM SA STOPAM ACEASTA DEPOPULARE A BRAILEI, CU ATAT MAI MULT CU CAT NU PLEACA PENSIONARI DE 70 DE ANI, PLEACA TINERI

Circa 10% dintre absolventii Colegiilor Nationale “Nicolae Balcescu” si “Gh. M. Murgoci” mai revin in Braila, dupa 10 ani de la terminarea liceului, iar asta este ingrijorator – o spune Cristian Lucilius Niculae, reprezentantul Asociatiei Semper Fideles Murgoci, citand statistici din 2012 care, in opinia sa, sunt valabile si astazi.

Niculae – care in calitatea sa de absolvent al Colegiului National “Gh. M. Murgoci”, s-a implicat in manifestarile dedicate implinii a 100 de ani de la infiintarea acestei unitati de invatamant -, considera ca este necesar ca societatea civila si administratia sa inteleaga cat de grava este situatia din acest punct de vedere si sa faca impreuna ceva pentru a stopa aceasta depopulare a Brailei: “Am avut ocazia sa verific si eu, participand la aceste evenimente din cadrul liceului, m-am intersectat cu agapele de 10 ani ale liceului; in 2017 a fost una dintre ele, iar in 2019 nici nu s-a facut – si eu ma refer la cei care au absolvit in 2007 si respectiv, 2009. Informatia clara o am din 2017, cand din 155 de absolventi mai locuiau in Braila 7.

Eu am luat legatura cu absolventi din 2009, incercand sa-i intreb: <<Mai, dar voi faceti 10 ani de la absolvire, va intalniti?>>. <<Pai n-are cine sa se ocupe>>, mi-a spus o absolventa care lucreaza in Munchen.

Cea mai tanara promotie participanta la acest eveniment de ieri a fost din 1999. Din 2000 incoace, un singur absolvent a fost, din 2005. Cumva, toate aceste informatii sprijina statistica asta pe care o avem noi mai din vechi”.

Niculae a mai amintit de scaderea continua a numarului locuitorilor municipiului in ultimii ani, dar si de faptul ca “din statisticile publice din ultimele doua luni, Braila are cea mai imbatranita populatie din Romania.

Eu v-am spus aceste lucruri pentru a va ruga sa ne sprijiniti pe cei de la Asociatia Semper Fideles Murgoci, pentru a incerca sa stopam acest lucru, aceasta depopulare, cu atat mai mult cu cat depopularea are loc in randul tinerilor calificati. Deci nu pleaca din Braila pensionari de 70 de ani, pleaca tineri – si atunci cumva noi suntem acum intr-un vartej si ar trebui sa vedem cum facem sa ne oprim.

Cu atat mai mult cu cat aceste licee de top sunt finantate de bugetele comunitatii… Pai daca noi investim in aceste unitati de invatamant si nu culegem nicio roada, e ca un sac fara fund. De fapt, noi subventionam alte comunitati decat cele brailene, pentru ca noi investim foarte multi bani in tinerii care mai tarziu devin supercalificati si ei deservesc firme multinationale in restul Romaniei sau in lume”.