Niță: Având în vedere experiența tristă a guvernării PNL, nu sperăm că lucrurile se vor schimba în bine cu un alt ministru al Agriculturii, dacă acesta este tot un liberal

Deputatul brăilean Nicu Niță (PSD) nu se așteaptă ca schimbarea ministrului Agriculturii să aducă o schimbare și în ceea ce privește atitudinea guvernului PNL față de domeniul amintit. Niță consideră însă că este important faptul că fostul ministru al Agriculturii, Adrian Oros, recunoaște public că „pentru premierul Florin Cîțu agricultura și industria alimentară nu au fost niciodată priorități”.

Parlamentarul a comentat pe această temă: „«1. Bugetul MADR pentru anul 2021 reprezintă 60% din execuția bugetară a anului 2020.

2.În PNRR nu a fost cuprins niciun proiect major pentru agricultură.

3.Nu există suficientă determinare pentru eradicarea activității samsarilor, a vânătorilor de subvenții și a pieței negre, care afectează fermierii corecți».

Sunt unele dintre problemele pe care le-am semnalat în mai multe rânduri noi, cei din opoziție, de-a lungul timpului, dar de această dată nu o spunem noi, ci a recunoscut-o chiar cel care până zilele trecute a fost ministrul Agriculturii, Adrian Oros, după ce și-a dat demisia din funcție.

Problemele grave din agricultură, faptul că acest domeniu a fost tratat în bătaie de joc de Guvernul PNL, că s-au promis ajutoare care nu s-au mai dat, faptul că agricultorii au fost tratați în bătaie de joc de Guvernul PNL nu mai reprezintă o noutate pentru cei care au legătură, fie și indirectă, cu acest domeniu. Pe cei care lucrează în agricultură nu îi ajută cu nimic faptul că omul care a condus până acum Ministerul Agriculturii recunoaște, în sfârșit, adevărul, însă este bine că măcar lucrurile sunt spuse public de cel care cunoaște cel mai bine ce s-a întâmplat la ministerul  respectiv.

Având în vedere experiența tristă a guvernării PNL, nu sperăm că lucrurile se vor schimba în bine cu un alt ministru al Agriculturii, dacă acesta este tot un liberal. Schimbarea trebuie să înceapă cu premierul Florin Cîțu”.

Amintim că ministrul Agriculturii, Adrian Oros, și-a dat marți demisia din funcție și a comentat pe o rețea de socializare: „Pentru Premierul Florin Cîțu agricultura și industria alimentară nu au fost niciodată priorități, ca atare:
1. Bugetul MADR pentru anul 2021 reprezintă 60% din execuția bugetară a anului 2020, cu efecte asupra programelor aflate în derulare. La rectificarea bugetară MADR a primit o sumă infimă, absolut insuficientă.
2. În PNRR nu a fost cuprins niciun proiect major pentru agricultură. Asta deși în primul draft trimis la Comisie, în noiembrie 2020, PNRR conținea un proiect complex pentru gestionarea apei în agricultură (irigații, desecare/ drenaj și sistem antigrindină), în valoare de 6,5 miliarde euro, proiect asumat în Programul de guvernare, alături de Rețeaua de depozitare, procesare si distribuție a produselor românești, alt proiect care nu a mai avut loc în PNRR.
3. Nu există suficientă determinare pentru eradicarea activității samsarilor, a vânătorilor de subvenții și a pieței negre, care afectează fermierii corecți. Astfel, orice subvenție, orice formă de sprijin devine ineficientă”.

Oros a mai declarat: „Eu cred că în viitorul apropiat, cel puțin în ceea ce îl privește pe premierul Cîțu, agricultura nu va deveni o prioritate”.