NITA: CETATEANUL N-AR TREBUI SA PLATEASCA PENALIZAREA, DAR PRIMARUL S-A TREZIT CU ORDONANTA SI N-A AVUT CE FACE, A MARIT TAXA DE SALUBRITATE

Deputatul PSD de Braila Nicu Nita sustine ca pana nu se face licitatia pentru operatorul unic de salubritate la nivel de judet, nu se va rezolva mare lucru in privinta colectarii selective a deseurilor.
Pe de o parte, Nita este de acord ca nu cetateanul este vinovat ca nu s-a facut colectarea selectiva a deseurilor si deci, ca nu cetateanul ar trebui sa plateasca penalizarea primita pentru faptul ca in 2016 s-a adunat mai mult gunoi decat in anul 2015. Pe de alta parte, insa, parlamentarul spune ca primarul s-a trezit cu ordonanta data de fostii guvernanti, care impunea plata penalizarii, si n-a avut incotro: a trebuit sa mareasca taxa de salubritate.
“Din punctul meu de vedere, cetateanul n-ar trebui sa plateasca, dar dvs ati observat ca aceasta ordonanta si acest ordin a venit de pe timpul celorlalti guvernanti; primarul s-a trezit cu ordonanta in timpul lunii decembrie si a trebuit sa o aplice. Deci mare lucru n-a avut ce sa faca primarul, din punctul meu de vedere. Ca pe parcurs o sa vada ce masuri poate sa ia ca sa-l coste pe cetatean mai putin, o sa vedem”, a declarat Nicu Nita.
Amintim ca in municipiu, taxa de salubritate a fost majorata cu 54%, de la 1 ianuarie 2017, ca sa se acopere penalizarea aplicata pentru poluarea mediului.