Notarul Marius Mitescu (PNL), despre primarul Dragomir și președintele Chiriac (PSD): ”Au o mentalitate de grofi, în sensul că prostesc populația și o sărăcesc masiv și continuu”
„Brăila se află în declin. Prin ce excelează Brăila decât prin contraperformanțe? Și asta este imputabil echipei aflate la conducerea județului, a municipiului – primarului, președintelui CJ, care nu performează, nu livrează lucrurile pentru care au fost votați. Dacă este să ne comparăm cu județul limitrof (Galațiul – n.r.), acolo omul sfințește locul” – este opinia notarului Marius Mitescu, înscris recent în PNL Brăila.
Mitescu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că a ales PNL Brăila datorită faptului că profesia sa este una liberală, dar și pentru că „de ceva vreme, PNL Brăila face opoziție, deci nu mimează opoziția”.
Mitescu a afirmat că președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD) și primarul municipiului, Marian Dragomir (PSD) „au o mentalitate de grofi”: „Prețul apei este astronomic. Nu sunt în stare să construiască o plajă, pe când în Galați au deja un Aqua Park, acum au făcut și un Parc Aventura, iar noi nu bifăm absolut nimic.
Se țin doar de bășcălie, practic pică în penibil, pentru că se lipesc de absolut tot ce înseamnă performanță. Am auzit deunăzi primarul vorbind de copiii care fac performanță în Brăila, unde dumnealui nu are niciun fel de merit.
Ce să vă mai spun, am mai văzut câteva lucruri în Galați: alei cu pavaj solar în Grădina Botanică, Muzeu de Arte Vizuale, pistă de biciclete între Galați și Pădure Gârboavele. Oamenii aceia livrează; oamenii aceștia (Marian Dragomir și Iulian Chiriac – n.r.) nu livrează absolut nimic.
Și din cauza faptului că până acum (până la preluarea conducerii PNL Brăila de către Alexandru Popa – n.r.) opoziția a fost absolut mimată, au deprins o mentalitate de grofi, în sensul că prostesc populația și o sărăcesc masiv și continuu, pentru a-și conserva hegemonia, privilegiile și statutul. Și lucrul ăsta trebuie să înceteze. Trebuie să înțeleagă că prin bășcălie și prin modul în care-și fac treaba nu pot livra alegătorilor lor ceea ce au promis”, a declarat Marius Mitescu.