Noul inspector scolar general al Brailei este Cristina Anton, fost director al Casei Corpului Didactic

P1100117

Potrivit informatiilor pe care le detinem, noul inspector scolar al Brailei este  Cristina Anton, care pana acum a fost director al Casei Corpului Didactic.

L-am intrebat astazi pe unul dintre fostii inspector scolari generali, Viorel Botea, care a lucrat direct cu Anton, cum o caracterizeaza pe noua sefa a ISJ Braila: “Pot sa va spun ca am lucrat foarte bine cu doamna Cristina Anton in mandatul meu de inspector scolar general. Este o persoana profesionista, este o persoana curata, care nu s-a implicat in actiuni de coruptie, stiu cu siguranta acest lucru – dovada si faptul ca nenumaratele proiecte pe care le-a derulat cu Inspectoratul Scolar si cu Casa Corpului Didactic n-au avut niciun fel de probleme vizavi de legalitate, sau de diverse rambursari, care au fost intotdeauna la timp. In opinia mea, daca doamna Cristina Anton este noul inspector scolar general, inseamna ca ceva s-a schimbat la Braila si inseamna si ca avem un semnal clar ca gasca Danielescu nu mai este dorita sub nicio forma la conducerea destinelor invatamantului brailean. Pentru ca nu au facut altceva decat sa aduca la un grad foarte scazut de incredere institutia care se numeste ISJ Braila”.