NOUTATE LA BIBLIOTECA JUDETEANA: ATELIERUL DE CREATIE „ARTA DE A SCRIE”

Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” invita adolescentii si tinerii braileni cu inclinatii literare sa participe la Atelierul de creatie „Arta de a scrie”. Organizatorii isi propun descoperirea, incurajarea si promovarea creatorilor de literatura Fantasy & Science Fiction, textele acestora urmand sa fie publicate intr-o antologie, la finalul celor 8 sesiuni de scriere creativa.

Intalnirile vor fi lunare si vor fi coordonate de Mircea Carbunaru, publicist si scriitor si Gabriel Leonard Sirbu, booktuber (recenzii video). Primul atelier se va desfasura vineri, 30 martie, la ora 14:00, la Sectia Mediateca din cadrul bibliotecii. Inscrierile se fac la sediul institutiei din Piata Poligon nr. 4 sau la tel. 0239 626128, int. 141 – persoana de contact Elisaveta Draghici (organizator activitate).

Proiectul este realizat in parteneriat cu Asociatia culturala braileana ART ZONE, Inspectoratul Scolar Judetean si Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Braila.