Noutăți la Festivalului istoric „Vladislav I” (16-18 septembrie, Parcul Monument din Brăila): Cavaleri medievali care vor trage cu săgeți cu foc, muzică medievală, simularea diverselor tipuri de execuții publice care aveau loc în perioada medievală și Divizia călare a Jandarmeriei Române

Activități inedite, care vor da savoare Festivalului istoric „Vladislav I”, aflat la cea de a doua ediție și care se va desfășura în perioada 16-18 septembrie în Parcul Monument din municipiul Brăila.

Pe lângă activitățile de la ediția anterioară a festivalului medieval, care au făcut deliciul publicului, primarul Brăilei, Marian Dragomir, anunță elemente noi, dintre care unele surprinzătoare, cum ar fi simulări ale diferitelor metode de execuție practicate în perioada medievală: „Va fi o ediție mai mare decât cea anterioară și o să venim cu câteva lucruri inedite.

În primul rând este vorba de un număr mult mai mare de participanți, cu activități diversificate. Vom avea pentru prima oară muzică medievală la acest festival,  cu formații cu specific, apoi vom avea demonstrații de foc ale unor specialișlti în acest domeniu și la poarta pe care o vom amenaja se vor desfășura lupte între daci și romani, vor năvăli apoi cavalerii care vor trage cu săgeți cu foc în acea poartă, aducând un plus de adrenalină întregului eveniment.

În zona dintre aleea principală și Sala Polivalentă se vor desfășura foarte multe lupte, pe diverse perioade medievale, plecând de la daci și romani, apoi la oștenii lui Ștefan cu turcii, arnăuți care se vor lupta cu pandurii, apoi cei din Primul Război Mondial și al Doilea Război Mondial. Vor fi foarte multe activități interactive cu public.

Va participa în premieră Divizia călare a Jandarmeriei Române, avem o confirnare parțială în acest moment și pentru Fanfara Jandarmeriei și va fi primul festival cu două fanfare, cea a Garnizoanei Brăila și cea a Jandarmeriei.

O să facem într-o zonă un lucru care se întâmplă destul de rar la evenimente de acest tip – este vorba de simularea unor execuții publice care aveau loc în perioada medievală. Recomandăm părinților să gestioneze foarte bine aceste momente, să decidă dacă vor să vină cu copiii sau nu. Vor fi prezentate mai multe metode de execuție din perioada medievală.

Seara vom avea în Parcul Monument și concerte ale unor trupe care se încadrează în acest eveniment”.