Nu știm cum e în alte părți, dar la Brăila, nici PSD și nici PNL nu se tem de AUR, cât timp AUR-ul e în mâna lui Florin Cîrligea

Florin Cîrligea are un talent de a o da în bară în politică, ceva de speriat – mai de speriat decât sperietura pe care zice el că au tras-o PSD și PNL din cauza AUR.

La începutul acestei săptămâni, câțiva foști colegi de-ai lui din AUR l-au dat în gât în privința pasiunii sale pentru PSD, pe care, de altfel, o știa toată lumea, fiindcă legătura lui cu PSD este atât de veche și de statornică, încât transformase relația sa oficială, cu PNL, într-o chestie expirată cu mult înainte de a-i pune el punct.

Acum a intrat într-o altă relație, cu AUR, dar „amanta” rămâne în continuare pe prima poziție. E ca într-un menaje a trois în care amanta e mai „oficială” și beneficiază de mai multă atenție decât soția.

După aceste dezvăluiri publice care l-au pus într-o lumină proastă, Cîrligea și-o fi spus că dacă n-a început săptămâna la modul strălucit, măcar să o finalizeze într-un mare fel și a băgat pe Facebook una profundă, care să le dea la temelie celor care „vorbesc de rău” de el  – adică spun că el pregătește un ditamai blatul cu PSD pentru alegerile locale.

După ce trei persoane care au deținut funcții de conducere în organizația AUR Brăila au declarat că l-au prins cu rața-n gură, că era roșie, că măcănea și puțea a trădare de te trăznea, Cîrligea pozează pe Facebook în adversarul PSD și postează o fotografie care zice „De frica AUR, PSD și PNL s-au comasat” (foto). Nu e creație proprie, e o chestie preluată, dar zice el că le-o dă la temelie PSD-ului și PNL-ului cu asta.

Nu discutăm despre co-masarea la care se dedau PSD și PNL și care, în plus, mai are și niște liste comune, că nu e prima aberație din politica ultimilor ani și n-o să fie nici ultima. Discutăm strict despre Brăila și despre umorul negru cu o dungă mare de roșu al lui Florin Cîrligea, care zice că AUR a băgat spaima în PSD și PNL.

Tocmai Cîrligea, care, după cum vă spuneam, este într-un menaj a trois cu PSD, care n-a avut curajul să participe la un priveghi la sediul PSD, ce a fost comandat de la centrul de AUR și-a plecat tocmai în Austria, ca să fie cât mai departe de locul faptei. Tocmai Cîrligea, care n-a avut curajul să țină lumânarea la momentul culminant, când alți membri AUR Brăila s-au dat  la PSD. Oricum, ce-au făcut AUR-iții cu PSD în seara aia n-a fost o chestie dură, a fost doar așa, o tatonare cam ca o masare.

Nu știm cum e în alte locuri din țară, dar la Brăila nu PSD se sperie de AUR-ul lui Cîrligea, ci AUR-itul Cîrligea e cel care n-are curaj să se ia de PSD. Cât despre PNL, acesta savurează divorțul de Cîrligea.

Tare suntem curioși să vedem cum o să facă opoziție Cîrligea la alegerile locale – dacă mai rămâne în AUR până atunci -, fără să vorbească de rău PSD-ul, care e la putere în plan local.

De atacul la adresa PNL nu ne facem griji, PNL-ul o să-l critice Cîrligea din toate pozițiile, mai ales din părți.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns