O adolescentă de 15 ani a reclamat că ar fi fost agresată sexual de un asistent la Spitalul Clinic Județean Brăila, în timpul unei ședințe de recuperare

Incident grav la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăilă. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean, joi, 4 mai, Poliția Municipiului Brăila a fost sesizată de o minoră în vârstă de 15 ani din Însurăței, cu privire la faptul că ar fi fost agresată sexual: „Conform sesizării, la data de 3 mai, în timpul unei ședințe de recuperare (gimnastică medicală – n.r.) efectuată de un asistent-specialist în vârstă de 36 de ani din Brăila, ar fi fost agresată sexual de către acesta.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală”.

Precizăm că incidentul s-a petrecut la Corpul B al Spitalului Clinic Județean de Urgență.