O discuție mai aparte despre Revoluția din ’89 la Brăila

Eveniment inedit la Brăila: o întâlnire în care va evocată perioada evenimentelor din Decembrie ’89, cu imagini filmate atunci, vizionate împreună cu oameni care au fost în primele rânduri ale revoluționarilor.

Acțiunea va avea loc mâine, 18 aprilie, începând cu ora 18.30, la Palatul Culturii Brăilene „Lyra”, în organizarea Asociației Brăilene pentru Educație Civică (ABEC).

Discuțiile vor fi cu atât mai interesante, cu cât ne apropiem de finalul unui mandat al administrației locale și participanții pot trage niște concluzii cu privire la ce și-au dorit și ce-au sperat pentru Brăila și pentru România revoluționarii brăileni din ’89 și ce am obținut, după mai mult de 3 decenii de democrație originală.

„Imagini filmate în timpul evenimentelor din Decembrie ’89 comentate și explicate de participanți: Vasile Datcu, Valentin Popa, Valeriu Sârbu, Vasile Munteniță”, spun organizatorii.

Întrucât locurile sunt limitate, cei interesați sunt rugați să rezervați un loc prin mesaj la numărul de telefon 0790.227711.

Informații suplimentare pot fi solicitate organizatorilor pe pagina de FB a evenimentului, https://www.facebook.com/events/400102209468980/?ref=newsfeed

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns