O întâlnire Hub-ului cultural „Etnoliteratura” dedicată împlinirii a 10 ani de la redeschiderea pentru vizitare a Colecțiilor Etnografice ale Muzeului Brăilei
Luni, 26 mai, la ora 10.00, la Casa Colecțiilor Etnografice din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I” va avea loc o nouă întâlnire în cadrul Hub-ului cultural „Etnoliteratura”. Evenimentul este dedicat împlinirii a 10 ani de la redeschiderea Colecțiilor Etnografice pentru vizitare.
La manifestare vor participa elevii clasei a IV-a C de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Brăila, îndrumați de prof. înv. primar Dana Drăghici.
În program:
*Atelier „Restaurarea patrimoniului metalic” – prezintă Nicoleta Popa, restaurator, Serviciul Evidența și Protejarea Patrimoniului;
*Atelier de povești – prezintă Adriana Ene, lucrător prin arte combinate;
*Expunere „Patrimoniul muzeal etnografic, de la cercetare la valorificare” – prezintă dr.Brîndușa Ilie, muzeograf.
Manifestarea include și un moment poetic susținut de Moniq Necula, Liceul de Arte „H. Darclée” Brăila.



