O nouă asociere este interesată să se ocupe de serviciile de salubritate în municipiul Brăila, dar nu vrea să facă și salubrizarea căilor publice. Una dintre firmele din asociere a avut anul trecut un singur angajat

„VOM REZOLVA PROBLEMA GUNOIULUI!!!”

Asta era declarația  primarului re-reales Marian Dragomir (PSD), făcută acum 5 zile.

După cum știți, Brăila e în stare de alertă pe salubritate, „din cauza RER”, care, după cum a afirmat re-realesul, ar fi anunțat „cea mai bună echipă PSD” abia în perioada de campanie electorală (luna mai 2024) că reziliază contractul și „a fugit din Brăila”.

Sanchi; operatorul unic RER a anunțat de la mijlocul lunii martie oficial, în scris, ADI ECO Dunărea (condusă de „cea mai bună echipă”, președinte fiind Iulian Chiriac -PSD și vicepreședinte fiind Marian Dragomir) că reziliază contractul și că din 10 iunie nu va mai presta serviciile de salubritate în Brăila.

Partea bună la starea de alertă este că poți să dai contracte direct, prin negociere directă, fără licitație, că treaba e urgentă și pute din ce în ce mai tare, mai ales, pe căldurile astea.

Sperăm că nu vă deranjează cuvântul „pute” stimate re-reales, că știm că sunteți foarte sensibil la exprimările vulgare. Dacă vulgaritățile și grobianismele sunt cântate, nu vă deranjează, ba chiar le plătiți cu sume babane din banii noștri; doar dacă sunt spuse/scrise vă deranjează. Și după cum s-a văzut, paraziții dvs au fost gustați de alegători, deci dați-le în continuare brăilenilor în următorii ani, că mergeți la sigur cu această rețetă! Și ce se potrivește mai bine cu paraziții, decât gunoaiele? Așa că dați-le și gunoaie, lăsați tomberoanele să se umple și să dea pe de lături, iar după câteva zile să plutească în aer și-un miros amețitor de lături!

După 10 iunie, când a început să se agite „cea mai bună echipă PSD” și să caute un operator de salubritate pentru municipiu și pentru județul Brăila, s-a arătat interesată o singură asociere și aia nu vrea să se ocupe de salubritate pe zona căilor publice (mai exact, a străzilor). Dar cum pe zi ce trece treaba se împute și mai tare în municipiu, Primăria acceptă și varianta asta, numai să ia cineva gunoaiele dintre blocuri, așa că CLM Brăila a aprobat astăzi o hotărâre care prevede să se împartă activitatea în două: una să fie partea de ridicat gunoaie de la populație și agenți economici și alta, activitatea de salubritate a căilor publice.

„Modificarea documentației de atribuire solicitată de operatorul Polaris M. Holding S.R.L. Constanța are un impact major, exclusiv asupra activităților serviciului de salubrizare din Municipiul Brăila, dat fiind faptul că, activitățile de salubrizare căi publice (stradală) sunt o componentă importantă a activităților de salubrizare din Municipiul Brăila,

Având în vedere faptul că în cadrul procedurii de achiziție publică prin negociere directă fără publicarea prealabilă a unui anunț, până la data de 14.06.2024 a fost înregistrată o singură ofertă, respectiv oferta ASOCIEREA POLARIS M. Holding S.R.L. lider de asociere și PHG WASTE MANAGEMENT S.R.L asociat, în contextul stării de alertă (…) apreciem că se impune continuarea procedurii cu modificările efectuate” – se arată în documentele prezentate consilierilor municipali.

În aceste condiții, Primăria va trebui să găsească o alternativă pentru activitățile de salubrizare căi publice și până una-alta, cel mai probabil, o va face tot cu ECO.

Ca un element care să vă convingă că suntem în siguranță pe mâinile „celei mai bune echipe” de realeși, o să vă spunem că una dintre firmele care fac parte din această asociere, PHG WASTE MANAGEMENT S.R.L, a fost pe pierderi în ultimii 3 ani și a avut anul trecut un singur angajat.

 

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns