Odată cu începerea noului an școlar, jandarmii brăileni și-au reluat patrulările în zona instituțiilor de învățământ
Odată cu începerea noului an școlar, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila a reluat activitățile specifice pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță în zona celor 30 de instituțiilor de învățământ avute în zona de responsabilitate a instituției amintite.
Reprezentanții Jandarmeriei au fost implicați activ efectiv în festivitățile de începere a anului școlar, pe linia asigurării unui climat de siguranță pentru elevii și părinții acestora, precum și pentru cadrele didactice, dar și a prevenirii faptelor contravenționale în proximitatea unităților de învățământ.
„Activitățile de informare desfășurate de jandarmii brăileni și sfaturile utile menite a spori gradul de siguranță și a reduce riscul victimizării în rândul elevilor fac parte dintr-un parteneriat creat între oamenii legii, părinți, copii și cadrele didactice, care va continua pe tot parcursul noului an școlar.
Comunicarea continuă și eficientă a Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila cu reprezentanții instituțiilor de învățământ și cu elevii va garanta un climat de siguranță și un răspuns cu celeritate la solicitări.
Recomandările noastre pe această cale sunt:
Pentru tineri:
-Să fie prudenți în relație cu persoanele necunoscute, să nu accepte daruri din partea lor sau orice invitație propusă;
-Să nu lege prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant;
-Să manifeste respect reciproc în relațiile cu părinții, colegii, cadrele didactice și cetățenii;
-Dacă sunt victime ale unor fapte antisociale, să ceară ajutorul părinților, profesorilor, autorităților, care îi pot sfătui și sprijini în rezolvarea problemelor;
Pentru părinți:
-Să păstreze permanent legătura cu cadrele didactice și să fie vigilenți cu privire la anturajul copiilor;
-Să sfătuiască copiii să nu primească daruri de la persoane necunoscute și să nu accepte invitația de a se urca în mașina unei persoane necunoscute sau să-o însoțească in diferite locații;
-Să se preocupe de modul în care copiii își petrec timpul liber și să îi implice în activități extrașcolare care să le dezvolte un comportament prosocial;
-Atunci când observă o schimbare negativă în comportamentul copilului, să îl încurajeze să-și exprime sentimentele și să colaboreze pentru a găsi soluții împreună.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila se angajează să fie un partener de încredere al comunității, asigurându-se că școala rămâne un spațiu dedicat educației și dezvoltării pesonale.
Transmitem tuturor elevilor și cadrelor didactice, mult succes în noul an școlar și spor la învățătură!”, se arată într-un comunicat dat publicității.