Olimpic la fizică, astronomie și astrofizică, aduce astronomia mai aproape de elevii din mediul rural, în județul Brăila

Adrian-Marian Țiripa, elev al Liceului Teoretic „Nicolae Iorga”, olimpic la fizică, astronomie și astrofizică, aduce astronomia mai aproape de elevii din mediul rural, din județul Brăila.

El a demarat proiectul „Astronomie pentru toți”, prin care își propune să fie prezent în cele 40 de comune brăilene, pentru a vorbi copiilor despre acest domeniu extrem de interesant.

Până în prezent, tânărul s-a întâlnit cu copiii din 9 comune: Siliștea, Romanu, Gemenele, Tudor Vladimirescu, Vădeni, Cazasu, Tichilești, Chiscani și Unirea.

Adrian Țiripa este susținut în eforturile sale de Rotary Club Brăila și de Asociația Brăileană pentru Educație Civică -ABEC.

”Am crescut în mediul rural și am observat cu proprii mei ochi situația copiilor de acolo. Problemele sunt profunde și cunoscute de noi toți, însă încerc să contribui și eu cu ce pot pentru a schimba, chiar și infinitezimal, perspectiva acelor elevi. Visez ca măcar unul, dintre zecile sau sutele de copiii prezenți, să realizeze că, prin găsirea unei pasiuni și munca pentru aceasta, își poate atinge chiar și cele mai nesperate aspirații, iar că educația este cea care îl poate îndruma către un trai mai bun”, declară Adrian.

(Sursă foto – facebook Rotary Club Brăila)